Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:24 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârşirea de trafic de droguri de mare risc

ro

28 Nov, 2019 12:50 1245 Marime text

La data de 28.11.2019, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila împreună cu ofițeri de politie judiciară din cadrul B.C.C.O. Galați - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Brăila au efectuat un număr de 38 de percheziții pe raza municipiilor Brăila, Galați și București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 10 de persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada aprilie 2017 – noiembrie 2019, pe raza municipiului Brăila s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat, având ca scop derularea de activități pe linia traficului cu droguri de mare risc.

Nucleul acestui grup a fost reprezentat de mai mulți locuitori ai unui cartier mărginaș al municipiului Brăila, zonă în care erau depozitate și drogurile, aprovizionarea cu acestea realizându-se atât din țară, cât și din străinătate.

În urma acțiunii, la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Brăila vor fi aduse, în vederea audierii, peste 100 de persoane.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și a luptătorilor din cadrul Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii