Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:10 13 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parteneriat româno-turc pentru lucrătorii, pensionarii și angajatorii din România și Turcia (GALERIE FOTO)

ro

22 May, 2024 14:54 567 Marime text
Foto: Facebook/Ministerul MunciiRomânia își întărește relațiile bilaterale cu Turcia atât în domeniul securității sociale, cât și pentru consolidarea pieței din ambele țări. Simona Bucura Oprescu, ministrul român al Muncii și Solidarității Sociale, a semnat la Ankara împreună cu Vedat Işıkhan, ministru al Muncii și Securității Sociale din Republica Turcia, documentul pentru implementarea Acordului bilateral de securitate socială între cele două țări.

Evenimentul a avut loc în contextul ședinței comune a guvernelor român și turc, condusă de premierul Marcel Ciolacu și de președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan.

Potrivit Ministerului Muncii, noul Aranjament Administrativ semnat la Ankara:
- stabilește modul de colaborare între instituțiile celor două state;
- stabilește procedurile referitoare la eliberarea certificatelor privind legislația aplicabilă, confirmarea perioadelor de asigurare, depunerea cererilor pentru prestații și modalitatea de plată a acestora, în beneficiul , pensionarilor, beneficiarilor de prestații sociale, dar și al angajatorilor;
- prevede, în concret, modalitatea de plată a pensiilor pentru cei care au stagii de cotizare în unul sau în ambele state;
- stabilește procedura pentru a beneficia de prestaţii de asigurări de sănătate și de indemnizație de maternitate pe teritoriul celuilalt stat;
- prevede modalitatea de acordare a prestațiilor în caz de accidente de #muncă sau boli profesionale;
- reglementează modalitatea de solicitare a ajutorului de deces în cazul în care solicitantul are domiciliul pe teritoriul celuilalt stat
- conține prevederi referitoare la modalitatea decontării prestațiilor acordate în caz de boală şi maternitate, respectiv accidente de muncă și boli profesionale, precum și prevederi referitoare la furnizarea de proteze, materiale sanitare și alte prestații în natură de mare valoare.

„Întâlnirea comună la cel mai înalt nivel din Turcia este o reafirmare a prieteniei dintre România și Turcia și a interesului de a lucra împreună. Reactualizăm documente comune de lucru, stabilim un plan de acțiune, iar propunerea mea este de a extinde aria de acoperire a protocolului de colaborare dintre cele două ministere. Provocările lumii de astăzi sunt din ce în ce mai mari și avem cele mai mari responsabilități fiindcă politicile noastre se regăsesc în viața tuturor oamenilor. Suntem aproape geografic, avem o istorie comună, ne leagă capitalul pe care #turcii îl au în România, dar și românii care lucrează în Turcia și turcii care lucrează în România. Obligația noastră, ca miniștri, este să le protejăm drepturile acestor lucrători”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu după semnarea documentului bilateral.

„România este prietenul nostru și vecin la Marea Neagră. Firmele de construcții din #Turcia au afaceri strategice în #România. Comportamentul românilor față de turcii din Dobrogea este un model pentru toate comunitățile. Suntem fericiți că dăm Europei acest exemplu de conviețuire”, a declarat Vedat Işıkhan, ministru al Muncii și Securității Sociale din Republica Turcia.

Cei doi oficiali au discutat și despre pașii care ar putea fi făcuți pentru simplificarea procedurilor legate de dreptul de ședere al lucrătorilor turci în România și facilitarea accesului acestora pe piața muncii.

Datele oficiale arată că în România sunt 9.993 de salariați turci care au încheiate, în total, 10.825 de contracte muncă. Peste 18.000 firme turcești sunt înregistrate în Romania. În Turcia sunt stabiliți aproximativ 5.000 de cetățeni români.

Citește și: 

Este oficial! Românii vor putea merge în Turcia doar cu cartea de identitate
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii