Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:41 01 03 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Transporturilor, dă asigurări ferme "Autostrada A4 va continua spre sudul litoralului"!

ro

21 Jan, 2021 00:00 833 Marime text
  • "Alternativa Techirghiol" - unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din planul județean a intrat pe lista de priorități a Ministerului Transporturilor
  • Cătălin Drulă a vorbit despre proiectul uitat în sertarele instituției care prevede continuarea autostrăzii A4 în sudul litoralului
  • Drumul va merge de la Nord la Sud, ca ocolitoare a Constanţei, va continua peste canalul Dunăre-Marea Neagră, va trece la vest de Lacul Techirghiol şi va ajunge, cel puţin în prima fază, până undeva în zona Olimp, un bypass al staţiunilor aglomerate
  • În 2019, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit companiei Consitrans SRL contractul pentru elaborare studiu de fezabilitate, elaborare proiect tehnic şi DTAC pentru obiectivul Alternativa Techirghiol“


Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din planul județean de guvernare al USR PLUS Constanța a intrat pe lista de priorități a Ministerului Transporturilor, condus de Cătălin Drulă.

Ministrul Transporturilor, a vorbit despre proiectele de infrastructură importante, care au fost uitate în sertarele instituției : "Un proiect important este continuarea autostrăzii A4 în sudul litoralului, adică acea autostradă care merge de la Nord la Sud, ca ocolitoare a Constanţei, care va continua peste canalul Dunăre-Marea Neagră, va trece la vest de Lacul Techirghiol şi va ajunge, cel puţin în prima fază, până undeva în zona Olimp, un bypass al staţiunilor aglomerate.

Avem în fază avansată un studiu de fezabilitate acolo. Numele nu e foarte clar la ce se referă. Se numeşte "Alternativa Techirghiol" și este un obiectiv important pentru noi şi vom urmări să lansăm acest proiect pentru că are beneficii importante şi trebuie construit", a precizat oficialul de la transporturi, Cătălin Drulă.

În 2019, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit companiei Consitrans SRL contractul pentru obiectivul „Alternativa Techirghiol“.
Este vorba despre contractul „Elaborare studiu de fezabilitate, elaborare proiect tehnic şi DTAC pentru obiectivul Alternativa Techirghiol“. Durata contractului este de 24 de luni de la data intrării în vigoare a acestuia. Contractul a fost atribuit pe data de 26.07.2019.

Câştigătoare a fost declarată societatea Consitrans SRL, iar valoarea totală finală a contractului este de 5.372.889,41 de lei, fără TVA.

 

Varianta de Ocolire Techirghiol - profil de drum expres

Condiţiile de relief din zona traseului permit adoptarea unei viteze de proiectare de 100 - 120 km/h.
În acest sens, CNAIR anunța la momentul atribuirii contractului că urmăreşte construcţia unei legături rutiere rapide între autostrada A2 şi sudul litoralului, astfel că Varianta de Ocolire Techirghiol va avea profil de drum expres.

Varianta de Ocolire Techirghiol are rolul de a prelua traficul de pe autostrăzile A2, A4 şi de a-l dirija spre litoralul de sud al Mării Negre, respectiv Punctul de trecere a frontierei cu Bulgaria. Traseul drumului va avea o lungime totală de 25,875 km. Acesta începe din intersecţia drumurilor naţionale DN 39 cu DN 39A, zona pasajului RO-RO, la intrarea în localitatea Eforie, şi se desfăşoară pe direcţia nord-sud, trece prin apropierea localităţilor Eforie, Techirghiol, Moviliţa, Biruinţa, Moşneni şi 23 August.


Citește și:

Ministrul Transporturilor, proaspăt venit în funcție, face Alternativa Techirghiol și A4 până la bulgari

Proiecte majore ale Guvernului pentru Constanța Peste 1,3 miliarde de euro destinate exclusiv porturilor din județ. Drumuri expres și modernizarea aeroporturilor, pe lista investițiilor de milioane de euro (document)

Legătura A2 - sudul litoralului Contractul „Elaborare studiu de fezabilitate pentru Alternativa Techirghiol“, atribuit firmei Consitrans SRL (document)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii