Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:17 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea „Relația dintre administrație, cetățeni și mediul de afaceri trebuie reconstruită și eficientizată”

ro

05 Oct, 2023 16:55 716 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: pexels.com
  • Astfel, procedurile administrative vor fi mai previzibile și se vor stabili reguli-cadru aplicabile pentru orice procedură administrativă din administrația publică.
 
Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, 5 octombrie 2023, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, tezele prealabile ale Codului de procedură administrativă care vizează crearea unui cadru comun de reglementare pentru procedura administrativă, de la inițiere și până la finalizare, regimul juridic aplicabil operațiunilor, actelor și contractelor administrative, transparența decizională, simplificarea și digitalizarea procedurilor administrative, conform unui comunicat din partea MDLPA.
 

„Codul de procedură administrativă urmărește reconstruirea relației dintre administrație și cetățeni, respectiv mediul de afaceri, transformând procedura administrativă într-un demers mai eficient, transparent și mai prietenos cu cetățeanul și mediul de afaceri, asigurând claritatea și eficiența autorităților și instituțiilor publice”, a precizat ministrul dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea.

 
Astfel, procedurile administrative vor fi mai previzibile și se vor stabili reguli-cadru aplicabile pentru orice procedură administrativă din administrația publică.
 
Pentru prima dată, operațiunile (avize, acorduri etc.), actele (HG, ordine, dispoziții, hotărâri, autorizații etc.) și contractele administrative (contracte de concesiune/închiriere bunuri publice etc.) vor fi reglementate și detaliate.
 
Nu în ultimul rând, se vor promova transformarea digitală și reducerea birocrației, precum și a costurilor administrative din sarcina cetățenilor și a mediului de afaceri. Procedurile de control în administrația publică vor pune accent pe componenta de prevenire, și nu pe cea de sancționare, iar cetățenii și mediul de afaceri vor beneficia de o procedură clară, coerentă și eficientă de dialog sau mediere cu autoritatea publică, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea: „Proiectele finanțate prin Ministerul Dezvoltării prind contur în toată țara”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii