Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:50 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Cseke Atilla Sute de cereri de finanțare pentru infrastructura de gaz realizată prin programul Anghel Saligny primite de Ministerul Dezvoltării

ro

27 Apr, 2022 13:30 1208 Marime text
Finanțare gaze naturale. foto: Facebook/Ministerul DezvoltăriiCseke Attila: Ministerul Dezvoltării a primit 1.209 cereri de finanțare pentru infrastructura de gaz realizată prin programul Anghel Saligny

Până la termenul limită de marți, 26 aprilie, Ministerul Dezvoltării a primit 1.209 cereri de finanțare de la autoritățile locale pentru înființarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de furnizare a gazelor naturale către populație, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”  – a atras atenția ministrul dezvoltării, Cseke Attila, conform unui comunicat al Ministerului Dezvoltării . 

Ministrul a adăugat că cererile de finanțare depuse sunt în valoare totală de 57,7 miliarde de lei, iar majoritatea vizează înființarea de noi rețele de gaze în localitățile unde populația nu are acces la acest serviciu public. Ministerul a primit 917 cereri de înființare de rețele noi, 291 cereri de extindere ale unor rețele de distribuție existente și o cerere de modernizare a rețelei de gaze, a spus Cseke Attila.

”Bugetul total al Programului este de 65,5 miliarde de lei, din care 7,5 miliarde pentru investițiile în infrastructura de gaze. Faptul că autoritățile locale au depus cereri în valoare de 57,7 miliarde subliniază necesitatea acestui program al Guvernului. Peste două treimi din localitățile din România nu sunt racordate la rețeaua de distribuție a gazelor, țintim un progres rapid în acest domeniu, iar aceste proiecte vor servi acest scop”, a declarat ministrul dezvoltării.


Cseke Attila a amintit: Ministerul Dezvoltării a preluat alte 105 proiecte mature de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care vizează investiții în infrastructura rețelelor de gaze naturale. Aceste proiecte au toate avizele necesare și pot fi demarate lucrările în curând, dar nu au primit finanțare de la MIPE din cauza bugetului care s-a dovedit a fi prea mic. Ministerul Dezvoltării va finanța aceste proiecte – a conchis Cseke Attila.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii