Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:18 09 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Muncii face investiții în trei centre private pentru persoane vârstnice din județul Constnața (DOCUMENTE)

ro

13 Nov, 2024 14:43 358 Marime text
Foto: Ministerul MunciiMinistrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a semnat Ordinul privind finanțarea unor investiții pentru centre de zi și rezidențiale publice și private care au ca principali beneficiari vârstnicii, persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați.

Potrivit MMSS, investițiile urmăresc îmbunătățirea condițiilor de viață pe care le au beneficiarii dar și creșterea siguranței. Finanțările au vizat realizarea de #lucrări în vederea obținerii autorizației pentru securitate la incendiu, construcția de clădiri noi, reparații capitale, renovări, lucrări de extindere și dotarea centrelor.

„Reforma sistemului de asistență socială din România a început printr-un cadru legal clar care asigură o protecție sporită beneficiarului. Nimic nu se poate face fără o dezvoltare a infrastructurii sociale astfel încât persoanele vulnerabile să aibă servicii de calitate și condiții care să le ajute să fie cât mai independente. Ne bazăm pe parteneriatul cu administrațiile locale și societatea civilă pentru ca aceste finanțări să aibă maximum de eficiență”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.

Au fost alocate fonduri pentru asigurarea creșterii calității vieții și ocrotirea categoriilor vulnerabile în special a persoanelor vârstnice și a persoanelor cu dizabilități, astfel:
• 122 de centre publice pentru care suma alocată este de 164.396.797 de lei
• 82 centre private pentru care suma alocată este de 206.845.570 de lei.

În județul Constanța sunt alocate fonduri pentru trei centre private: 
  • Asociația Kronos - Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Nikolas - 347.004,99 de lei perioada finanțării 12 luni
  • Asociația Kronos - Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Zig Zag - 334.386,76 lei perioada finanțării 12 luni
  • Asociatia King Senior Center - Caminul pentru Persoane Vârstnice "King" - 3.399.975 lei perioada finanțării 36 luni
 
Lista centrelor ce primesc finanțatre de la Ministerul Muncii poate fi consultată în secțiunea Document a materialului

Citește și: 

Acord de securitate socială încheiat de Ministerele Muncii din România și Azerbaidjan (GALERIE FOTO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii