Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:47 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MDLPA Cadastru cu fonduri europene în 91 de comune

ro

25 Jan, 2024 10:23 724 Marime text





 
  • Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) va semna, în perioada următoare, contractele pentru cadastrarea integrală a 91 de comune. Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) și sunt gratuite pentru cetățeni. Finanțarea va fi  asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PCIDIF) 2021-2027, potrivit unui comunicat al MDLPA.
 
ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat procedura de licitație deschisă pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 92 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din 26 de județe.
 

„Începând de astăzi, ANCPI semnează contractele de prestări servicii pentru cele 91 de loturi (care reprezintă 91 de comune) atribuite în urma licitației. Acestea însumează peste 325.000 de hectare, iar valoarea totală a contractelor atribuite este de aproximativ 141 de milioane de lei”, transmite sursa citată.

 
În prezent, din cele 660 de comune care beneficiază de fonduri europene pentru înregistrarea sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară, 102 au fost cadastrate integral, iar în alte 455 de UAT-uri se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor.
 
ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de cadastru pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro, se mai arată în comunicatul remis.
 
La nivelul județului Constanța, au beneficiat de fonduri localitățile Cuza Vodă, Saligny și Tuzla.
 
Citește și
Localități din 21 de județe primesc finanțare pentru 52 de noi investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii