Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:44 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai multe construcţii din administrarea Spitalului Penitenciar Poarta Albă vor fi demolate

ro

19 Feb, 2019 00:00 2437 Marime text

În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea privind modificarea datelor de identificare ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Constanţa Poarta Albă, în scopul scoaterii din funcţiune şi demolării acestora.
 
Mai exact, este vorba despre hotărârea Guvernului României privind modificarea datelor de identificare ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Constanţa Poarta Albă, precum şi transmiterea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Constanţa Poarta Albă, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării.
 
În această hotărâre sunt prezentate datele de identificare ale unor imobile aparţinând domeniului public al statului, afişate în administrarea Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Constanţa Poarta Albă, din anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
 
De asemenea, se aprobă transmiterea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Constanţa Poarta Albă, situate în judeţul Constanţa, comuna Poarta Albă. Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la aliniatul (1) se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora. Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Constanţa Poarta Albă, va asigura administrarea construcţiilor respective până la demolarea şi valorificarea acestora şi îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică.
 

Iată lista imobilelor din hotărâre!

 
- Laborator C1, suprafaţa construită de 200 mp, suprafaţa desfăşurată de 200 mp, regim de înălţime - parter;
- Spital secţia I - C1 - suprafaţa construită de 919 mp, suprafaţa desfăşurată de 919 mp, regim de înălţime - parter;
- Cabinete cadre C1 - suprafaţa construită de 259 mp, suprafaţa desfăşurată de 259 mp, regim de înălţime - parter;
- Comandament C1 - suprafaţa construită de 324 mp, suprafaţa desfăşurată de 648 mp, regim de înălţime - parter+1 etaj;
- Spital secţia a II-a - C1 - suprafaţa construită de 1.153 mp, suprafaţa desfăşurată de 2.306 mp, regim de înălţime - parter + 1 etaj;
- Radiologie - C1 - suprafaţa construită de 149 mp, suprafaţa desfăşurată de 149 mp, regim de înălţime - parter;
- Farmacie - suprafaţa construită de 300 mp, suprafaţa desfăşurată de 300 mp, regim de înălţime - parter;
- Comandament vechi - C1 - suprafaţa construită de 287 mp, suprafaţa desfăşurată de 287 mp, regim de înălţime - parter;
- Ghenă gunoi C3 - suprafaţa construită de 21 mp, suprafaţa desfăşurată de 21 mp, regim de înălţime - parter;
- Staţie oxigen + bază C4-C5 - suprafaţa construită de 33 mp, suprafaţa desfăşurată de 33 mp, regim de înălţime - parter;
- Teren curţi-construcţii - suprafaţă totală teren - 851 mp, aferentă următoarelor imobile: comandament 683 mp + cabinete cadre medicale 168 mp;
- Teren curţi-construcţii - suprafaţă totală teren - 9.779, aferentă următoarelor imobile: laborator 890 mp + secţia I, staţie oxigen, bazin, ghenă gunoi - 3.389 mp + farmacie 1.228 mp;
- Teren curţi-construcţii - suprafaţă teren 1.049, aferentă următoarelor imobile: comandament 342 mp, cabinet cadre medicale 324 mp, comandament vechi - 466 mp.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii