Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:39 07 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI anunță aplicarea noilor scheme de personal pentru Instituțiile Prefectului. Județul Constanța va avea 39 de posturi

ro

07 Mar, 2026 11:12 338 Marime text






Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a început aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 7/2026, prin emiterea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/496/06.03.2026, care stabilește noile scheme de personal pentru Instituțiile Prefectului. Ordinul respectă termenul de 15 zile de la intrarea în vigoare a OUG și definește numărul maxim de posturi pentru fiecare instituție.

Noile scheme au fost stabilite pe baza unor criterii obiective, precum: numărul actelor administrative emise sau verificate, numărul unităților administrativ-teritoriale din județ, dosarele aflate pe rolul instanțelor, populația și nivelul de dezvoltare al fiecărui județ.


Astfel, conform noii reorganizări, Instituția Prefectului din Municipiul București va avea 45 de posturi, iar județele precum Constanța, Cluj și Iași vor avea câte 39 de posturi. Cele mai mici scheme se regăsesc în județe precum Covasna, Giurgiu și Ilfov, cu 33 de posturi fiecare. Pentru județul Tulcea sunt prevăzute 34 de posturi.

Ministerul Afacerilor Interne precizează că va continua colaborarea cu prefecții și subprefecții pentru implementarea OUG nr. 7/2026, asigurând o tranziție funcțională în fiecare Instituție a Prefectului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii