Liberalii Dragomir şi Haşotti şi-au lansat candidaturile pentru parlamentare (galerie foto)
Liberalii Dragomir şi Haşotti şi-au lansat candidaturile pentru parlamentare (galerie foto)
2832
Marime text
Candidaţii
USL Constanţa în Colegiile uninominale 1 Camera Deputaţilor şi 1 Senat,
liberalii Gheorghe Dragomir şi Puiu Haşotti, au participat, la finalul
săptămânii trecute, la o serie de întâlniri cu alegătorii din colegiile
lor. Cei doi parlamentari constănţeni s-au deplasat, sâmbătă, în comuna
Corbu, iar duminică au ajuns în Istria, Mihai Viteazu şi Săcele.
Dragomir şi Haşotti şi-au lansat candidaturile pentru un nou mandat
parlamentar în prezenţa a sute de locuitori, a primarilor Marian
Gălbinaşu, Ioan Herdean, Gheorghe Grameni şi Ion Roman, precum şi a
consilierilor locali din comunele Corbu, Istria, Mihai Viteazu şi
Săcele.
Aşa cum se arată într-un comunicat de presă, prezent
în rândul oamenilor, senatorul Puiu Haşotti, ministru al Culturii, a
afirmat că, împreună cu deputatul Gheorghe Dragomir, a fost alături de
cetăţenii acestor localităţi şi a sprijinit administraţiile locale în
derularea a numeroase proiecte importante pentru comunitate. În acest
context, senatorul liberal a declarat că va susţine majorarea subvenţiei
în agricultură, dar şi ajutorul social. Totodată, Haşotti a promis şi
majorarea salariilor.
În cadrul lansărilor, deputatul Colegiului 1, liberalul Gheorghe Dragomir a explicat că, în opinia sa, o Românie puternică are nevoie de un Parlament puternic „pentru a putea face tot ceea ce are România nevoie: legi mai bune, o Constituţie dreaptă, corectă, actualizată pentru vremurile acestea".
Cei doi candidaţi la alegerile generale din 9 decembrie au fost însoţiţi, în contextul evenimentelor de lansare a candidaturilor, de mai mulţi reprezentanţi ai PNL Constanţa, precum consilierii judeţeni Memiş Baiazid, Marian Cruşoveanu şi Sorin Mocianu, precum şi de consilierul local municipal Radu Matei.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


