Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:34 09 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ITM Constanța Controale la 6 agenți de muncă temporară din județul Constanța

ro

15 Oct, 2024 10:13 1091 Marime text

Sursa foto: ZIUA de Constanța

 
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii stabilite atât prin lege cât şi prin Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2024, în perioada 24.09-04.10.2024 s-a desfăşurat "Campania Naţională privind verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul relaţiilor de muncă de către agenţii de muncă temporară şi de către utilizatorii salariaţilor temporari".

Conform unui comuniat din partea ITM Constanța, obiectivele principale au fost: creşterea gradului de conştientizare a agenţilor de muncă temporară în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale aplicabile, creşterea gradului de conştientizare, a utilizatorilor şi a salariaţilor temporari în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale aplicabile, diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către agenţii de muncă temporară şi a utilizatorilor a prevederilor legale în domeniul de referinţă și verificarea respectării de către agenţii de muncă temporară, care au obiect de activitate principală "Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului" cod CAEN 7820, a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, referitoare la: contractele de punere la dispoziţie, contractele de muncă temporară, registrul general de evidenţă a salariaţilor.

Ținând cont de problemele sesizate de către cetăţenii români puşi la dispoziţia utilizatorilor străini prin intermediul agenţilor de muncă temporară, aduse în atenţia Inspecţiei Muncii de către reprezentanţii ambasadelor României în ţările de destinaţie, ce implică detaşarea transnaţională, a fost necesară desfăşurarea unei astfel de campanii care a  urmărit în principal modul în care sunt respectate de catre agenții de muncă temporară, care au obiect de activitate principală ,,Activități de contractare, pe baze temporare, a personalului” / cod CAEN 7820, a prevederilor legale,  în domeniul relațiilor de muncă.
Acțiunile de control întreprinse de către inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă, au avut caracter  inopinat și  au fost verificate contractele de punere la dispoziție, contractele de muncă temporară, registrul de evidență al salariaților și  modul de evidențiere și remunerare a orelor de munca prestate, mai transmite sursa citată.

Astfel, au fost verificați 6 angajatori și a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 25.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate.


Citește și:
ITM ConstanțaRespectarea legislației de către beneficiarii serviciilor prestate de zilieri
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii