Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:07 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPS Teodosie, pelerin și slujitor în Țara Sfântă (GALERIE FOTO)

ro

13 May, 2023 10:55 2435 Marime text


Ierarhul Tomisului a pășit pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos în orașul sfânt alături de slujitori și credincioși cărora le-a fost, de asemena, ghid.

Înaltpreasfinția sa a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica Sfântului Mormânt al Domnului (împreună cu Arhiepiscopul Isidoros), la Biserica Nașterii Domnului din Betleem (împreună cu Mitropolitul Benedict) și la Așezământul Românesc., transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului. 


 Despre Biserica Nașterii Domnului din Betleem

Biserica Nașterii Domnului este un lăcaș de cult, monument de artă paleocreștină situat în Betleem, Cisiordania. Edificiul a fost consacrat în anul 335. Conform tradiției, biserica a fost ridicată pe locul ieslei în care s-a născut Isus din Nazaret. În anul 1717 a fost montată inscripția Hic de virgine Maria Jesus Christus natus est. Biserica este unul din locurile cele mai importante ale creștinătății.

Înalta Poartă a reglementat în anul 1757 folosirea lăcașului de cult de către diversele denominațiuni creștine. Astfel altarul principal și altarele laterale din partea dreaptă sunt folosite de grecii ortodocși, cele două altare laterale din partea stângă sunt folosite de către armenii apostolici, iar catolicii (latinii) folosesc altarul celor trei crai de la răsărit, steaua de sub altarul Nașterii Domnului și grota sfântului Ieronim. Latinii au obținut dreptul de a-și construi o biserică proprie, în stânga Bisericii Nașterii Domnului., scrie wikipedia.org. 

Înlăturarea inscripției de argint în anul 1847, cu toate că a fost remontată în anul 1852 la intervenția sultanului Abdul-Medjid, a fost folosită în anul 1853 de Imperiul Rus drept pretext pentru declanșarea Războiului Crimeii.

În urma puternicelor daune provocate de un cutremur (1927), autoritățile mandatare britanice și, mai târziu călugării franciscani au executat săpături și restaurări.



foto: Arhiepiscopia Tomisului 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii