Indemnizații pentru creșterea copilului obținute cu acte false! Prejudiciul, aproximativ un milion de lei
Indemnizații pentru creșterea copilului obținute cu acte false! Prejudiciul, aproximativ un milion de lei


Potrivit IPJ Suceava, după documentarea activității infracționale, polițiștii au dispus reținerea femeii pentru 24 de ore și încarcerarea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Totodată, în vederea recuperării prejudiciului, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparținând persoanei bănuite de comiterea faptelor.
Conform anchetatorilor, în concret, activitatea infracțională a femeii a constat în aceea că în perioada 2020 – 2023 a ajutat un număr de 31 persoane să inducă în eroare Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava în vederea obținerii frauduloase a indemnizației pentru creșterea copilului, prin aceea că a falsificat și le-a încredințat acestora spre folosire documente care atestau în fals calitatea persoanelor respective de salariate ale unor persoane juridice private precum și presupusele venituri încasate de acestea în calitatea de angajate, înscrisuri pe care persoanele respective le-au anexat la cererile depuse la A.J.P.I.S. Suceava, în urma cărora au beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului cu un cuantum total de 968.759 lei, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat.Astfel, după probarea activității infracționale, la data de 19.06.2025, polițiștii din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalitătii Economice au adus la cunoștința femeii de 68 de ani, faptul că este cercetată în cadrul dosarului penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru săvârșirea infracțiunilor de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată (47 acte materiale), prev. și ped. de art. 322 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul Penal, complicitate la infracțiunea de „înșelăciune” în formă continuată (37 acte materiale) prev. și ped. de art. 48, alin. (1) din Codul penal raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul Penal, participație improprie la „fals intelectual” (sub forma instigării) în formă continuată (două acte materiale) prev. și ped. de art. 47 din Codul penal cu aplic. art. 52 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 321 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul Penal și „fals informatic” în formă continuată (1148 acte materiale) prev. și ped. de art. 325 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul Penal“ - conform IPJ Suceava.
Citește și:Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, în cauză a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra unui autoturism dar și asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, proprietatea femeii, pentru a se asigura repararea pagubei produse prin săvârșirea infracțiunilor și pentru garantarea plății cheltuielilor judiciare.
După audieri și efectuarea tuturor actelor procedurale necesare, organele de cercetare penală au luat măsura reținerii față de femeia de 68 de ani pe o durată de 24 ore, acesata fiind încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul S.I.C.E. – Biroul de Investigare a Criminalității din Mediul de Afaceri – sub supravegehrea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru probarea întregii activități infracționale“ - au mai precizat anchetatorii
Tentativă de fraudă online cu identitatea eMAG. Iată despre ce este vorba
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp