Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:24 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea a fost promulgată! Schimbări importante în ceea ce privește acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului (documente)

ro

19 Dec, 2018 00:00 3434 Marime text

Pe 17 decembrie 2018, preşedintele României a promulgat, prin Decretul nr. 1249, legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 81/2018 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Astfel, persoanele care realizează venituri din drepturi de autor vor putea beneficia de aceste drepturi, după ce ele au fost îngrădite prin modificarea Codului Fiscal în luna martie.
 
Este vorba despre luarea în calcul a mai multor venituri pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copiilor. Pe 21 noiembrie, Camera Deputaţilor a votat cu 262 de voturi aprobarea legii, care ulterior a fost trimisă pentru promulgare.
 
Potrivit prevederilor legale, au dreptul să beneficieze de concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului persoanele care în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii 227 din 2015 privind Codul fiscal.
 
În luna martie 2018 a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 18 din 2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care au fost eliminate veniturile din drepturi de autor din categoria venituri din activităţi independente. Ca urmare, doar până la data de 22 martie 2018, veniturile din drepturile de proprietate intelectuale se iau în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 111 din 2010 ca fiind venituri din activităţi independente.
 
Perioada cuprinsă între 23 martie 2018 şi data naşterii copilului nu poate fi luată în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de lege privind concediul şi indemnizaţia, nemaifiind persoanele eligibile dacă au realizat doar venituri din drepturi de autor.
 
Astfel, restricţionarea accesului la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului poate genera tensiuni sociale în rândul părinţilor.
Din acest motiv, prin proiectul adoptat de către parlamentari şi promulgat pe 17 decembrie, se modifică ordonanţa în sensul introducerii în categoriile de venituri a celor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, în acest fel fiind evitată îngrădirea sau încetarea accesului acestei categorii profesionale la acordarea drepturilor prevăzute de lege.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza forma promulgată a legii, dar şi tabelul comparativ al modificării legii.
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii