Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANPIS 171.852 de persoane au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului în luna august 2022

ro

25 Sep, 2022 11:50 1148 Marime text
Indemnizație pentru creșterea copiluluiNumărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna august 2022, de 171.852, în scădere cu 1.169 de persoane faţă de iulie, când 173.021 de persoane au primit acest tip de beneficiu, conform datelor publicate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), citate de Agerpres.ro

Indemnizaţiile pentru creşterea copilului plătite în luna august 2022 au însumat 451,59 milioane de lei, în scădere cu aproximativ 154.000 de lei faţă de luna anterioară, când au fost plătite indemnizaţii în valoare de peste 451,744 milioane de lei.

Suma medie plătită a fost de 2.627,79 lei, în creştere faţă de iulie (2.610,92 lei).

În luna august 2022, cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti, respectiv 23.158, precum şi în judeţele Cluj - 8.911, Timiş - 7.992 şi Iaşi - 7.370.

Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Beneficiarii trebuie să fi realizat venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit, sau să îndeplinească una sau mai multe condiţii, pentru perioada de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului sau, după caz, pentru perioada de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori datei în care s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea ori s-a instituit plasamentul sau tutela. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii