Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:30 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gabriele şi Mihaili la hramul bisericii de la Izvoru Mare Ce spun părintele Ceplinschi şi primarul Valentin Vrabie despre sărbătoarea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (Galerie foto)

ro

09 Nov, 2012 00:00 4001 Marime text
pestera1.jpgCredincioşii din localitatea Izvoru Mare, dar şi din zonele învecinate au participat ieri, în număr mare, la slujba închinată hramului Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Ca în fiecare an, a fost o sărbătoare frumoasă, care a intrat în tradiţia satului, dar şi în atenţia autorităţii locale de la Peştera. De altfel, este al cincilea an în care Primăria Peştera se îngrijeşte ca toată lumea să ia parte la sărbătoare.

Enoriaşii au sosit la biserică încă de la primele ore ale dimineţii şi nu puţini au fost aceia care au ales să-şi sărbătorească ziua onomastică în mijlocul comunităţii, în cadrul slujbei oficiate în cinstea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Alături de părintele paroh de la Izvoru Mare, au slujit preoţii de la Tortomanu (Liviu Muşat) şi de la Valea Dacilor (Adrian David). Enoriaşii s-au rugat până la orele prânzului pentru sănătate, aducând în acelaşi timp rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu. La final, spre orele amiezii, preoţii au ţinut o scurtă cuvântare pentru credincioşii prezenţi, în care au vorbit despre praznic, după care oamenii au fost invitaţi la Căminul Cultural la agapa frăţească. „În fiecare an, cu ajutorul lui Dumnezeu, a enoriaşilor şi a tuturor binefăcătorilor, încercăm să organizăm o masă prin care rememorăm agapele creştineşti care se făceau la începutul vremurilor creştine. În ziua de azi este o masă închinată sătenilor şi celor care tot anul sunt alături de noi şi ne ajută cu bunul mers al bisericii. Acestea este un semn de mulţumire pentru toţi", a declarat părintele paroh Romeo Ceplinschi.

„În această zi nu mai există duşmănie"

Alături de localnici au fost şi primarul de la Peştera, Valentin Vrabie, şi viceprimarul Tudorel Grosu. „În această zi nu mai există duşmănie, ură, invidie. Este un moment în care toţi localnicii sunt bucuroşi şi toată atenţia este îndreptată spre Bunul Dumnezeu cu pioşenie şi rugăciune, pentru a ne îndrepta şi a ne ajuta în următorul an, până la următor praznic", a declarat şeful autorităţii locale. În ultimii cinci ani, masa închinată sfintei sărbători a fost asigurată cu ajutorul autorităţii locale. „Din cauza situaţiei financiare, mulţi săteni care nu îşi permiteau să contribuie la organizarea hramului se fereau să participe, simţindu-se lezaţi şi frustraţi. De aceea am luat decizia ca Primăria, din banii bugetului local, să susţină această masă", a declarat primarul Valentin Vrabie.

Ce trebuie să ştim despre sărbătoare

Părintele paroh de la Izvoru Mare a vorbit despre însemnătatea acestei sărbători. „Sfinţii Mihail şi Gavriil fac parte din cele 9 cete îngereşti. Ei sunt pictaţi pe pereţii bisericilor. Sfântul Mihail cu sabia de foc, cu care se spune că va tăia pe cei care gândesc rău împotriva lui Hristos şi a bisericii. Arhanghelul Gavriil este responsabil cu veştile bune, ne amintim de Bunavestire, atunci când vine la Maica Domnului şi îi face urarea «Binecuvântată eşti între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău» şi proroceşte că va rămâne însărcinată de la duhul sfânt şi că îl va naşte pe mântuitorul, Iisus Hristos. Sfinţii Arhangheli sunt mai marii voievozi şi ajutători", a precizat părintele.

Părintele paroh are 27 de ani şi mărturiseşte că biserica din Izvoru Mare este prima sa parohie. „Slujesc aici de aproape patru. La început a fost mai greu. Oamenii au fost mai reticenţi. Acum au încredere în mine şi mă ajută din toate punctele de vedere, îmi dau sfaturi. Eu sunt din Medgidia, dar am rude şi aici şi mă simt foarte bine. Dumnezeu să ne ajute să ducem la bun sfârşit toate proiectele pe care ni le-am propus!", a declarat părintele.

Gabriela Deaconu a venit la hram de la Medgidia

Am întâlnit-o printre enoriaşi pe Emilia Gabriela Deaconu, în vârstă de 45 de ani, una dintre multele sărbătorite care au preferat să-şi petreacă ziua onomastică la hramul bisericii din Izvoru Mare. Gabriela este din Medgidia, însă în ultimii trei ani de când părintele Ceplinschi a venit la biserica din Izvoru Mare nu a ratat niciun hram. „Este o zi importantă pentru mine şi familia mea. Atât eu, cât şi băiatul meu, Sorin Gabriel, purtăm nume de sfânt", a mărturisit Gabriela Deaconu. Femeia crede că este important ca şi tinerii din ziua de astăzi, de astfel, prezenţi în număr mare ieri, la hramul bisericii din Izvoru Mare, trebuie să cinstească zilele de sărbătoare, închinate sfinţilor părinţi. Gabriela spune că toţi cei ce au sfinţi ca patroni spirituali, ar trebui ca în ziua de onomastică să meargă mai întâi la biserică şi mai apoi să petreacă alături de familie şi prieteni.

Biserica, reabilitată în proporţie de 90%

Localnicii din Izvoru Mare se pot lăuda astăzi cu un frumos locaş de cult. Cu sprijinul autorităţii locale Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost reabilitată în procent de 90%, pictura fiind şi ea finalizată. Au mai rămas de amenajat pardoselile, strana, a precizat primarul Valentin Vrabie. Şi părintele a apreciat că ce a fost greu s-a făcut. „S-au pus termopane, s-a refăcut zidăria de la stratul de piatră, s-a schimbat tocăria de lemn. S-a renovat clopotniţa, s-a refăcut podul bisericii, s-a schimbat tabla, s-a pus streaşină din lemn de brad. Urmează să amenajăm casa parohiala, curtea şi gardul bisericii, care este o investiţie destul de mare, ţinând cont de faptul că gardul are 4.960 de metri pătraţi. Greul s-a făcut însă", a mărturisit mulţumit părintele.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii