Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:11 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme Constanța Obiectul de activitate al Celco SA a fost completat cu două activități din domeniul energiei electrice

ro

19 Jun, 2023 14:47 1310 Marime text

 
  • Celco SA a fost înființată în anul 1992, iar activitatea principală este „Fabricarea produselor din beton pentru construcții“.
 
În Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 2619 din data de 15 iunie 2023 a fost publicată hotărârea nr. 3.591 din 28 aprilie 2023 a Adunării Generale Extraordinare a acţionarilor SC CELCO SA Constanța.
 
Astfel, s-a aprobat completarea obiectului de activitate al societăţii cu următoarele activităţi: producţia de energie electrică și comercializarea energiei electrice. Totodată, s-a aprobat actul constitutiv actualizat, iar preşedintele Consiliului de administraţie a fost împuternicit să îl semneze. Gabriela Teodosia Sava (consilier juridic) a fost împuternicită să menţioneze prezenta hotărâre în Registrul comerţului şi să o publice în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.
 
Despre Celco SA
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată luni, 19 iunie, Celco SA a fost înființată în anul 1992, are adresa în municipiul Constanța, iar activitatea principală este „Fabricarea produselor din beton pentru construcții“.
 
Conform sursei citate, în Celco SA acționari sunt Ion Dușu (cu 41,7435%), Niculae Dușu (cu 41,7435%), Complex Condor SA (cu 13,443%) și PPM Listă Acționari PF (cu 3,07%). Ion Dușu și Niculae Dușu îndeplinesc și calitatea de administrator, alături de Dumitru Carapiti.    
 
Ion Dușu mai apare în șapte societăți în stare de funcționare: Logistik Park SA - fondator și administrator, Grupul DD SA - fondator, Complex Condor SA - acționar și cenzor supleant, Sulina Estival 2002 SA – acționar și administrator, DGN - Romag SRL - asociat, AS 94 SRL - asociat și administrator, Socep SA - membru în Consiliul de Supraveghere. Niculae Dușu mai apare și el în șapte societăți în stare de funcționare: Logistik Park SA - fondator și administrator, Grupul DD SA - fondator și cenzor supleant, Complex Condor SA - acționar și administrator, Sulina Estival 2002 SA – acționar, Euxin SA - acționar, DDN Global SRL - asociat, Socep SA - membru în Consiliul de Supraveghere.        
 
În 2022, Celco SA a avut o cifră de afaceri de 228.229.391 lei, un profit de 61.453.818 lei, iar numărul mediu de angajați a fost 260.
 
Platforma termene.ro informează și că Celco SA nu are contracte câștigate - achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:

Firme Constanța
Ion Dușu, numit administrator unic al SC Sulina Estival 2002 SA
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii