Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:32 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Filiala PNL Constanța, gazdă a Școlii de Vară a Organizației Seniorilor din PNL

ro

04 Sep, 2023 17:58 968 Marime text
Foto: PNL Ediția din acest an a Școlii de Vară a Organizaţiei Seniorilor Naţional Liberali s-a desfășurat în perioada 1-3 septembrie 2023, la Complexul Cleopatra din Saturn. Evenimentul a reunit 335 de membri ai OSNL-urilor din 47 de județe.

Potrivit reprezentanților PNL, au răspuns invitației organizatorilor: din partea Organizației Constanța, preşedintele Filialei PNL Constanţa - deputatul Bogdan Huțucă şi prim-vicepreședintele PNL Constanța, Silviu Iulian Coşa, prefectul judeţului Constanța; iar Organizația Națională a fost reprezentată de preşedintele partidului, Nicolae Ciucă, secretarul general Lucian Bode, miniştrii liberali Cătălin Predoiu (Afaceri Interne), Alina Gorghiu (Justiţie), Raluca Turcan (Cultură), Mircea Fechet (Mediu), Marcel Boloş (Finanţe), preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, deputatul şi fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu. Lucrările au fost deschise de Victor Paul Dobre, preşedintele Organizaţiei Seniorilor Naţional Liberali.

Filiala OSNL Constanța a fost reprezentată de 15 delegați în frunte cu președintele Ioan Solomon. În intervenția sa, președintele OSNL Constanța a atras atenția asupra unor teme de interes:

,,Profit de prezența aici a Ministrului Mircea Fechet, pentru a atrage atenția asupra procedurii greoaie de elaborare a documentațiilor și avizelor de Mediu. Cred că în acest moment procedura este greoaie și duce la anumite întârzieri în emiterea documentațiilor. O simplificare a procedurii ar fi benefică și în folosul tuturor, ajutându-ne să scurtăm etapele de pregătire a documentațiilor. În aceiași linie, profit de ocazie ca să aduc în atenție problema plajelor și a luciului de apă. Am constatat că anumite sectoare de plajă nu sunt întreținute corespunzător de către ABADL sau de către concesionari, iar, de cele mai multe ori, pentru această situație este criticată autoritatea locală. Aici ar trebui intervenit, pentru a evita astfel de situații. Și, nu în ultimul rând, doresc să atrag atenția asupra fenomenului de bullying. Autoritățile locale investesc în educație, noi la Constanța am majorat bursele, pe langă celelalte investiții în educație, însă, avem nevoie de susținerea Autorităților Centrale pentru a putea lupta împreună împotriva acestui fenomen care a luat aploare în toată țara. La fel ca și în multe organizații din țară, Organizația Seniorilor Liberali Filiala Constanța are o activitate bogată, susținută de conducerea Filialei Județene. Mulțumesc pentru susținere și implicare. Și nu în ultimul rând, vă mulțumesc pentru că ați ales județul Constanța pentru organizarea acestui eveniment," a transmis Ioan Solomon, președintele OSNL Filiala Constanța.

,,În PNL, ne-am propus ca seniorii liberali să fie un adevărat think-tank al partidului, sursă de idei pentru obiectivele pe care ni le propunem. România trebuie să-şi schimbe mentalitatea când face politici publice pentru seniori. E necesar să pornim de la ideea că înaintarea în vârstă e o creştere în înţelepciune, nu o degradare. De asemenea, cred cu tărie că, în contextul ascensiunii naţionalismului gălăgios şi al extremismului, seniorii liberali sunt repere, de la care tinerii de astăzi pot învăţa patriotismul real, nestrigat, susţinut de fapte, nu de vorbe şi care promovează conservatorismul moderat şi valorile morale.", a subiniat Nicolae Ciucă, preşedintele Partidului Naţional Liberal, în alocuțiunea sa.

,,Seniorii României merită, în primul rând, respect și solidaritate, iar acestea ar trebui să vină din serviciile publice oferite de către stat, din sistemul medical, protecția socială, precum și altele. Demnitatea seniorilor poate fi protejată prin politici guvernamentale care să ofere stabilitate și siguranță, precum și o Românie în care aceștia să nu simtă că sunt pe cont propriu, mai ales într-un moment în care Europa traversează o perioadă de crize suprapuse. Abordarea PNL-ului este una inclusivă: România în care aceștia au muncit și au contribuit are obligația de a fi și de partea lor, de a-i sprijini și de a-i susține, " a reiterat deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Filiala Constanța.

Citește și: 

Bogdan Huţucă- „Seniorii României merită, în primul rând, respect și solidaritate"
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii