Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:14 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Emoţii şi suspans Elevii de clasa a VIII-a află vineri rezultatele celor două probe (galerie foto)

ro

28 Jun, 2012 01:00 1986 Marime text
Ieri, elevii de clasa a VIII-a au susţinut proba scrisă la matematică din cadrul examenului de evaluare naţională. Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, din cei 5.676 de elevi înscrişi, la proba de evaluare la matematică s-au prezentat 5.580. Alţi 96 au absentat.

Evaluarea lucrărilor va fi făcută de doi profesori din unitatea respectivă de învăţământ, cu respectarea strictă a baremului unic de evaluare şi de notare. După evaluare, fiecare profesor stabileşte nota prin împărţirea la 10 a punctajului obţinut de elev, fără rotunjire, şi o trece pe lucrare. Afişarea primelor rezultate este programată vineri, 29 iunie, până la ora 14.00. În aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00 - 18.00, pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în zilele de 30 iunie şi 1 iulie. Afişarea rezultatelor finale va avea loc în data de 2 iulie. Notele de la evaluarea naţională vor conta la admiterea în liceu, care se va desfăşura în două etape. La prima dintre acestea vor participa elevii care au dat evaluarea naţională şi care vor avea media de admitere calculată ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluare şi media generală a anilor de gimnaziu. În a doua etapă se vor înscrie, pe locurile rămase libere, elevii care nu au dat evaluarea, admiterea acestora urmând să se facă în ordinea descrescătoare a mediilor generale ale anilor de gimnaziu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii