Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:53 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezbatere publică pentru proiectul de dezvoltare a gazelor naturale Midia realizat de Black Sea Oil & Gas SRL

ro

12 Dec, 2018 00:00 1922 Marime text
Black Sea Oil & Gas SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa raportul privind impactul asupra mediului pentru proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia (Proiectul MGD).
 
Mai exact, este vorba despre „Proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia (Proiectul MGD), componenţa offshore, construire platformă de producţie gaze naturale pe descoperirea Ana, sistem submarin de producţie gaze naturale pe descoperirea Doina, conducta de transport de gaze naturale Ana - Doina, conductă de transport de gaze naturale Ana - ţărm, anexe şi 5 sonde de producţie gaze naturale, pe platforma continentală a Mării Negre - perimetrul de explorare, dezvoltare, exploatare XV Midia, suprafaţa contractuală ”. Tipul deciziei posibile luate de APM Constanţa poate fi emiterea sau respingerea acordului de mediu. Raportul poate fi consultat la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanţa, dar şi la sediul titularului Black Sea Oil & Gas SRL. Dezbaterea publică a Raportului privind impactul asupra mediului va avea loc în municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 300, sediul INCDD, în data de 17.12.2018, începând cu ora 16.00. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii /opinii /observaţii privind documentele menţionate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului APM Constanţa, până pe data de 17.12.2018.
 
 

Black Sea Oil & Gas SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 2007, compania are sediul social în Bucureşti. Capital social subscris, de 120.000 de lei, integral vărsat, este compus din 12.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Black Sea Oil & Gas SRL este controlată de Banca Europeana pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu sediul în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, cu 10% din capitalul social, Bsog Holding Activity SRL, cu sediul în Bucureşti, cu 89,9917% din capitalul social, CIEP Romania SCA, cu sediul în Luxemburg, cu 0,0083% din capitalul social. Persoane împuternicite ale firmei care se ocupă de extracţia gazelor naturale sunt: Serge Guibert, Mark Douglas Beacom. În anul fiscal 2015, firma cu 10 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 1.292.003 lei şi un profit de 15.926.590 de lei. De asemenea, în anul 2016, compania a avut 17 salariaţi, cifră de afaceri de 210.954 de lei şi o pierdere de 22.696.670 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 21 de salariaţi, cifră de afaceri de 228.580 de lei şi un profit de 4.914.282 de lei.
 

Operator al Perimetrului XV Midia

 
Black Sea Oil & Gas SRL este titular şi operator al Perimetrului XV Midia, suprafaţa contractuală B (Perimetrul XV Midia) situată în platoul continental al Mării Negre aparţinând României, în baza acordului de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrele XIII Pelican şi XV Midia, încheiat cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 43 din 22.01.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 28.01.2014. Descoperirile de gaze naturale „Ana” şi „Doina” se află în Perimetrul XV Midia, localizat în partea de Vest a Mării Negre, la cca 110 km est de Constanţa. În scopul exploatării acestor descoperiri de gaze naturale, BSOG intenţionează să demareze Proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia (Proiectul MGD), ce va asigura producţia gazelor naturale, transportul acestora la ţărm şi tratarea lor în scopul atingerii parametrilor necesari injectării acestora în Sistemul Naţional de Transport (SNT) operat de SNTGN Transgaz SA şi predării acestor gaze naturale în SNT. Producţia de gaze naturale din descoperirile „Ana" şi „Doina" este planificată să înceapă în trimestrul I din anul 2020.
 
Citeşte şi:
 
Black Sea Oil & Gas solicită acord de mediu pentru organizarea de şantier în comuna Corbu. Va înfiinţa o staţie de tratare a gazelor

 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii