Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:00 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie a asociaților City Park Constanța SRL, fosta Everest Investiții și Consultanță SRL. Despre ce este vorba

ro

26 Feb, 2018 00:00 2703 Marime text
În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea Adunării Generale a Asociaților societății City Park Constanța SRL din data de 26.01.2018. Reamintim că terenul pe care se află centrul comercial City Park Mall din Constanța este deținut de City Park Constanța SRL (fosta Everest Investiții și Consultanță SRL).
 
NEPI Bucharest Two SRL și NEPI Four Real Estate Solutions SRL au luat mai multe decizii în Adunarea Generală a Asociaților City Park Constanța SRL. Astfel, a fost revocat reprezentantul administratorului persoană juridică NEPI Investment Management SRL, respectiv mandatul de reprezentant al lui Adrian Chiriac. De asemenea, asociații au aprobat descărcarea lui Adrian Chiriac de toate îndatoririle și răspunderea pentru modul de administrare a societății, de la data numirii și până la data revocării lui.
 
Asociații societății au mai aprobat acordarea unei împuterniciri pentru Irina Albușel, Maria-Alexandra Mocanu și Cristiana-Georgeta Budileanu. Oricare dintre acestea, în numele și pe seama societății, vor putea să reprezinte firma în toate procedurile legate de înregistrarea valabilă a prezentei Ia Registrul Comerțului și la orice alte instituții și autorități, dacă este cazul.
 

City Park Constanța SRL, date oficiale

 
Firma a fost înmatriculată în anul 2005 și are sediul social în București. Capitalul social subscris, de 90.000 de lei, integral vărsat, este compus din 9.000 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 10 lei. Asociați persoane juridice sunt NEPI Bucharest Two SRL, cu 0,01% din capitalul social, și NEPI Four Real Estate Solutions SRL, cu 99,99% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt: Sebastian Mahu, Alina Maxim, Ovidiu Andrei Pop, Iuliu Bartha Șteț, NEPI Investment Management SRL, reprezentată prin Eliza Predoiu, Anca Silviana Nacu, Mirela Florența Covașă.
 
Cenzorul companiei este Ernst & Young Assurance Services SRL, reprezentată prin Garry Rex Collins. City Park Constanța SRL se ocupă de închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. În anul fiscal 2014, firma cu 14 salariați a declarat o cifră de afaceri de 47.011.350 de lei și un profit de 5.836.712 lei. De asemenea, în anul fiscala 2015, firma a avut 10 salariați, cifră de afaceri de 43.709.279 de lei și profit de zero lei. Situația financiară pe anul 2016 este următoarea: cifră de afaceri netă de 30.709.635 de lei, un salariat și profit de 10.045.166 de lei.
 
Citește și:
 
Firma care deține City Park Mall din parcul Tăbăcărie și-a schimbat numele

SC NEPI Five Property Development SRL, certificat de urbanism de la Primăria Constanța. Este vizat City Park Mall, din parcul Tăbăcărie

NEPI Five Property Development SRL are acordul municipalității. City Park Mall Constanța va suferi noi modificări

 Primăria Constanța, undă verde pentru NEPI Five Property Development SRL. Ce va mai face firma care deține City Park Mall
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii