Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a ajuns arhimandritul Iustin Pârvu să fie operat la Constanţa

ro

04 Jun, 2012 01:00 3982 Marime text

Parintele_Parvu_-_Parintele_Iustin_Parvu.jpgPărintele Iustin Pârvu, duhovnic şi stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, care a fost operat vineri de şeful Secţiei de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Alexandru Octavian Şerban, se simte bine.

„Părintele se simte de la excepţional în sus. Ţinând cont de vârsta pe care o are, 93 de ani, părintele a trecut cu bine de operaţie, el suferind o fractură la şold. Acum este internat la Reanimare, unde este foarte bine îngrijit", a declarat mediul Alexandru Octavian Şerban. Preotul a ajuns în atenţia cadrelor medicale după ce a căzut, în noaptea de joi, şi şi-a fracturat şoldul. Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Călin Gavrilaş, părintele Iustin Pârvu a fost joi, împreună cu IPS Tedosie, la Galeşu, unde se va construi Mănăstirea închinată memoriei martirilor deţinuţi politici morţi la construirea Canalului Dunăre - Marea Neagră, mai ales în perioada 1949 - 1953. Seara, a căzut lângă pat şi a doua zi a fost operat. „Părintele a promis că nu va pleca de la Constanţa până când nu va face o Liturghie la Poarta Albă", a precizat Călin Gavrilaş.

IPS Teodosie a sfinţit locul mănăstirii închinate martirilor de la Canal

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sfinţit, vineri, locul unde se va ridica mănăstirea cu hramul Sfinţilor Români, în cinstea şi memoria tuturor celor care au murit ca martiri la construirea Canalului Dunăre - Marea Neagră.

În prima etapă, va fi ridicat un paraclis, care va avea hramul Sf. Iustin Martirul şi Filosoful (dată de prăznuire, 1 iunie), munca efectivă la construcţie începând de marţi. Totodată, slujbele religioase se vor săvârşi aici zilnic. Pomenirea celor care au murit la Canal s-a făcut încă de vineri noaptea, când IPS Teodosie, împreună cu un sobor de preoţi, a oficiat prima Sfântă Liturghie, care a continuat cu slujba de pomenire a morţilor. La evenimentul sfinţirii locului au participat, pe lângă sute de credincioşi veniţi din diferite colţuri ale ţării, şi patru supravieţuitori ai închisorilor comuniste: pr. Gheorghe Oancea, George Cuşa, Vlad Nicolau (Puiu) şi Ion Negoiţă. Aceştia au rememorat ororile regimului totalitar, sistemul dezumanizant la care erau supuşi şi bucuria că, în sfârşit, pot aprinde o lumânare pe locul suferinţei lor. De asemenea, aceştia au pus, propriu-zis, piatra de temelie a paraclisului, împreună cu ierarhul locului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii