Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:43 26 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copilul salvat din puţul în care a stat 11 ore a fost externat. Cum se simte micuţul

ro

10 May, 2017 18:02 853 Marime text
Băieţelul de un an şi opt luni, salvat de pompieri după ce a stat aproximativ 11 ore blocat într-un puţ din curtea casei sale a părăsit Spitalul Grigore Alexandrescu, împreună cu tatăl său. Conform tvr.ro, după două săptămâni de tratament, micuțul mânăncă, vorbeşte şi se joacă, astfel că medicii au considerat că e mai bine să se întoarcă acasă.

"Nu cred că va rămâne cu o amintire foarte puternică a acestui șoc, pe viitor", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru conform tvr.ro. 

Dănuț este într-o stare foarte bună - mănâncă, râde, vorbește, se joacă. Medicii spun că băiețelul de nici doi ani nu a mai avut nevoie de antibiotic, că starea lui a evoluat foarte bine și că a fost externat, miercuri, cu un tratament minim cu un antiinflamator bronșic pentru o săptămână.

"A avut o evoluție foarte bună, a răspuns bine la tratament. După multe emoții - venind în camera de gardă la UPU, după un stop cardiorespirator, resuscitat, intubat, ventilat mecanic, în Terapie Intensivă - a reacționat foarte bine și, în final, a ajuns pe secția de pediatrie, fără complicații, ca astăzi să se poată externa", a anunțat purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru, conform tvr.ro. 

Sursa foto: Facebook/IGSU

Ti-a placut articolul?

Comentarii