Nicușor Dan participă la Summitul Flancului Estic din Polonia! Apărarea europeană și securitatea la Marea Neagră, pe agenda discuțiilor
Nicușor Dan participă la Summitul Flancului Estic din Polonia! Apărarea europeană și securitatea la Marea
177
Marime text

- Preşedintele Nicuşor Dan va participa joi la cea de a doua reuniune a Summitului Flancului Estic (Formatul Helsinki), care va avea loc la Gdansk, Republica Polonă.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială, agenda reuniunii se va concentra pe coordonarea între statele membre UE din imediata vecinătate a Federaţiei Ruse în vederea implementării Planului Readiness 2030 şi a tuturor celorlalte instrumente europene destinate sporirii capacităţii de apărare a Uniunii şi a industriei europene de apărare.
Summitul este găzduit de prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, iar la acesta vor participa preşedinţii României şi Lituaniei, precum şi prim-miniştrii Suediei, Finlandei, Estoniei şi Letoniei. Primul astfel de eveniment al Formatului Helsinki a avut loc în Finlanda la 16 decembrie 2025, conform Agerpres.
„Preşedintele României va prezenta liderilor europeni eforturile depuse la nivel naţional pentru întărirea capabilităţilor de apărare şi descurajare, inclusiv prin participarea ţării noastre la programul SAFE şi la Proiectele de Interes Comun din domeniul Apărării Europene (EDPCI). Totodată, şeful statului va informa cu privire la stadiul Hub-ului de Securitate de la Marea Neagră şi includerea, la propunerea României, a unui nou pilon în proiectul Eastern Flank Watch privind conştientizarea situaţiei în domeniul maritim (Maritime Domain Awareness)”, se arată în comunicat.
Sursa citată informează că Nicuşor Dan va propune o coordonare strânsă în cadrul negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual al UE, în vederea alocării unor resurse sporite domeniului apărării şi securităţii, inclusiv infrastructurii cu dublă utilizare (dual-use) care va contribui la aplicarea viitorului Regulament privind mobilitatea militară.
„România contribuie la consolidarea Flancului Estic prin dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor naţionale de apărare, a industriei de apărare şi prin participarea la misiunile civile şi militare ale UE şi NATO din această regiune (ex. misiuni de poliţie aeriană, organizarea de exerciţii periodice etc.). Astfel, în perspectiva Summitului NATO de la Ankara, România şi celelalte state UE aflate pe Flancul Estic pledează pentru asigurarea unei complementarităţi între eforturile UE şi NATO în domeniul apărării şi pentru consolidarea relaţiei transatlantice”, subliniază Administraţia Prezidenţială.
Citește și:
Președintele Nicușor Dan, despre desemnarea unui nou premier - „Haideți să vedem ce agreează partidele”
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


