Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:51 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Campania „Un tir de dulciuri pentru copiii sărmani”, la final. Beneficiari, mii de copii sărmani din mediul rural

ro

29 Nov, 2021 19:10 1500 Marime text
Claudiu Banu, preotul parohul de la biserica Sfântul Mare Mucenic Mina din Parcul Tăbăcăriei din Constanța a anunțat că noul său proiect social-filantropic dedicat copiilor fără posibilități din mediul rural - „Un tir de dulciuri pentru copiii sărmani” și-a atins obiectivul. 

Mai exact, deși era programat să se încheie pe 6 decembrie, obiectivul proiectului a fost atins cu o săptămână mai devreme, 

„Generozitatea dumneavoastră a făcut și de această dată minuni. În data de 7 decembrie, ora 08:00, vom pregăti cu ajutorul voluntarilor peste 2500 pachete cu dulciuri pentru 2500 de copii sărmani din mediul rural“ - a transmis părintele Banu pe pagina sa de Facebook. 


Acesta a precizat că localitățile unde se va face distribuirea celor 2500 de daruri sunt: Dulcești, Moșneni, Pecineaga, Vânători, Arsa, Vârtop, Cotu Văii, Coroana, Vâlcele, Darabani, Tătaru, Pelinu, Biruința, Pantelimon, Runcu, Vulturu, Saraiu, Horia, Cloșca, Comana și Mireasa.

„Vă aștept la împachetarea dulciurilor la Așezământul filantropic Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare din Techirghiol în data de 7 decembrie, ca apoi în zilele următoare să mergem cu darurile pregătite la 2500 de copii din satele județului Constanța. Sunteți toți invitați să aducem bucurii copilașilor sărmani. Proiectul este inspirat din cel precedent, "Încalță un copil sărman ", proiect ce a încălțat peste 1500 de copii din satele defavorizate. Livrarea tirului de dulciuri se va face în zilele de 8 și 9 decembrie. Mulțumesc tuturor pentru implicarea voastră și povestea continuă cu un proiect surpriză în luna ianuarie 2022“ - a mai precizat părintele Claudiu Banu.

Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii