Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:11 31 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Concurenţei investighează scumpirea exagerată a măștilor medicale

ro

25 Feb, 2020 15:28 884 Marime text

Consiliul Concurenţei investighează comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie medicală, în contextul scumpirii masive a acestora, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

"La ora actuală cererea de echipamente medicale de protecţie, respectiv măşti medicale, este foarte mare, iar producătorii nu reuşesc să acopere solicitările. În acelaşi timp, însă, nu este normal ca unele companii să profite de această situaţie şi să crească preţurile nejustificat", a precizat el.

Potrivit acestuia, companiile riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, dacă se dovedeşte că au încălcat legea.

"Ca urmare, investigăm comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în contextul majorării excesive a preţurilor acestora. Dacă vom constata încălcarea regulilor de concurenţă, aşa cum ştiţi, companiile implicate riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri", a susţinut el.

Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) susţine că, în momentul de faţă, farmaciile dispun de un stoc minimal pentru cererile curente de măşti de protecţie, fără posibilitatea de a suplimenta, ca urmare a lipsei de stoc la nivel de producători (naţional şi internaţional).

"Datele din piaţă relevă că producţia şi livrarea de măşti de protecţie sunt prioritare pentru Republica Chineză. De asemenea, aceste măşti sunt un produs realizat preponderent în China, care, din cauza răspândirii masive a virusului, nu mai poate onora producţia. În ceea ce priveşte costumele de protecţie, farmaciile nu comercializează astfel de produse. Distribuitorii nu comercializează măşti de faţă şi nici costume de protecţie", se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES de ADRFR.

O cutie cu 50 de măşti medicale costa, în urmă cu o lună, aproximativ 25 de lei în farmacii, iar în aceste zile produsul poate fi găsit online cu aproape 500 de lei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii