Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:53 24 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conferința „România Educată - politici publice și coordonarea surselor de finanțare”, la Palatul Cotroceni

ro

28 Jan, 2020 18:03 369 Marime text

Administrația Prezidențială organizează, la inițiativa Președintelui României Klaus Iohannis, miercuri, 29 ianuarie a.c., începând cu ora 10:00, la Palatul Cotroceni, Conferința „România Educată - politici publice și coordonarea surselor de finanțare”.

În cadrul evenimentului, vor fi lansate patru documente de politică publică, rezultate în urma proiectului „Creșterea capacității autorităților publice de a aborda probleme cheie din educație pentru a atinge obiectivele propuse pentru 2030” („Strengthening the capacity of public authorities of addressing key issues in education and reaching the connected goals set for 2030”), informează Administrația Prezidențială.


Proiectul a fost coordonat de către Administrația Prezidențială, documentele fiind realizate de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Finanțarea a fost asigurată prin Programul Uniunii Europene de Sprijin pentru Reforme Structurale, proiectul fiind implementat în cooperare cu Comisia Europeană.

Cele patru documente de politică publică abordează tematici esențiale pentru reforma sistemului de educație românesc, precum cariera didactică, managementul școlar, echitatea în sistemul de educație și accesul la o educație timpurie de calitate. Fiecare document include atât măsuri care pot contribui la atingerea obiectivelor stabilite de Proiectul „România Educată”, cât și exemple internaționale de modalități concrete prin care alte state au soluționat cu succes probleme similare.

În cadrul conferinței vor fi prezentate și alte studii recente, ale unor instituții naționale și internaționale, relevante pentru sistemul de învățământ și va fi lansat un dialog inter-instituțional privind viitorul finanțării educației în România, în contextul priorităților agreate în cadrul Proiectului „România Educată”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii