Conducerea Arimex Comexim 2000 a sarbatorit Ziua Copilului Clovn si meniu special pentru micutii internati la pediatrie (galerie foto)
Conducerea Arimex Comexim 2000 a sarbatorit Ziua Copilului: Clovn si meniu special pentru micutii internati la
				                   
				                   
				                
							
							 3841
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
							
Nici de Ziua 
Internaţională a Copilului, conducerea
cantinei de la Liceul Sanitar, cea care furnizează hrana pacienţilor 
Spitalului
Judeţean, nu i-a uitat pe cei mai mici dintre pacienţi. Peste 40 de 
copii
internaţi la secţia pediatrie de la SCJU, dar şi de la Spitalul de Boli
Infecţioase s-au bucurat ieri de un meniu special, dar şi de ghiduşiile 
unui
clovn adus special ca să le aline suferinţa. 
După ce la fiecare sărbătoare din calendarul ortodox, conducerea Arimex Comexim 2000, care deţine cele două cantine - de la SCJU şi de la Spitalul de Boli Infecţioase, vine cu ceva în plus la meniul de bază al bolnavilor, ieri, cei mai mici pacienţi internaţi la secţia de pediatrie au avut parte de o zi specială. Pe lângă meniul pe care îl primesc în fiecare zi, micii pacienţi au mai primit şi friptură de porc la grătar cu piure, salată orientală, supă cremă de legume, gogoşi şi cremă de zahăr ars. În plus, în cursul după-amiezii de ieri, după ce copii şi-au făcut somnul de după amiază, directorul Arimex Comexim 2000, Petre Preda, le-a trimis acestora să-i înveselească, un clovn. Totul în speranţa că şi cei care, din cauza bolii de care suferă, au fost privaţi de petrecerile la care ar fi trebuit să participe, vor fi mai veseli decât în alte zile obişnuite. Plin de viaţă şi cu multe idei de ghiduşii năstruşnice pentru cei mici, noul prieten al copiilor a intrat rapid în rândul lor. Acesta le-a oferit baloane şi nasuri de clovn, special confecţionate chiar de angajaţii cantinei, drept cadou pentru cei pe care îi hrănesc zilnic. Copii s-au distrat la maxim amuzaţi de trucurile pe care experimentatul clovn le-a făcut. După programul susţinut pentru copii internaţi la pediatrie, la Spitalul Judeţean, spectaculosul clovn a plecat să le înveselească seara şi celor 20 de copii instituţionalizaţi la Casa de Copii „Speranţa".
Igienă perfectă în manipularea alimentelor
Pe lângă programul special de ieri organizat pentru copii, conducerea cantinei a venit şi cu o nouă idee de servire a preparatelor pentru micul dejun, mezeluri, brânză dulce, telemea sau caşcaval pentru pacienţi. Pentru a evita orice fel de probleme cu predarea alimentelor către bolnavi, dar şi pentru o mai bună igienă, conducerea cantinei a achiziţionat un aparat pentru vidat porţiile care revin fiecărui pacient în parte. Astfel, începând de ieri, toţi pacienţii SCJU, dar şi a secţiei exterioare de Psihiatrie de la Palazu primesc toate produsele reci în vid, ceea ce nu poate să fie decât un lucru îmbucurător pentru pacienţi şi igiena acestora.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

															
														
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
					