Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:31 29 03 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concursul Anual al Studenților Arhitecți (CASA) 50 de studenți arhitecți din toată țara vin în acest sfârșit de săptămână la Constanța

ro

26 Feb, 2020 17:36 533 Marime text
Primăria Municipiului Constanța în colaborare cu Asociația de la 4 (A4), Asociația Studenților Arhitecți din Cluj Napoca (Asta Cluj) și Asociația Studenților Arhitecți din Iași (ASAI) organizează vineri, 28 februarie, cea mai importantă întrunire a studenților arhitecți din cele mai mari centre universitare din țară dar și din Republica Moldova pentru lansarea oficială a celei de-a  XI-a ediții  a Concursului Anual al Studenților Arhitecți (CASA).

Lansarea oficială a temei concursului are loc vineri, începând cu ora 14:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru tineret "Jean Constantin". 

Sâmbătă, de la ora 11:00, studenții vor participa la o serie de conferințe despre locuire ca program de arhitectură, cu specialiști din domeniu, subiectul fiind Centrul Istoric al municipiului Constanța ca sit urban- zonă protejată.
 
La conferință vor participa și specialiști în domeniul arhitecturii și urbanismului din cadrul Băncii Mondiale care vor prezenta ghidul de regenerare urbană pentru Zona Peninsulară.

http://www.primaria-constanta.ro/docs/default-source/documente-pwpmc/librarie-urbanism/regenerare-urbana/1_ghid-regenerare-urbana_peninsula.pdf?sfvrsn=4
http://www.primaria-constanta.ro/docs/default-source/documente-pwpmc/librarie-urbanism/regenerare-urbana/2_analiza-fondului-construit_peninsula.pdf?sfvrsn=4
http://www.primaria-constanta.ro/docs/default-source/documente-pwpmc/librarie-urbanism/regenerare-urbana/3_propuneri-de-interventie_peninsula.pdf?sfvrsn=4 
 
Competiția abordează tema “Locuirea ca și program de arhitectură” prin care cei peste 250 de studenți participanți sunt provocați să creeze o micro-comunitate cu spații comune și private, într-un context urban,  în strânsă legătură cu peisajul țărmului mării.

Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii