Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:02 26 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunitatea musulmană din România va celebra vineri începutul Lunii Sfinte Ramazan

ro

23 Apr, 2020 18:50 569 Marime text
​Membrii comunităţii musulmane din România vor celebra vineri, 24 aprilie 2020, începutul Lunii Sfinte Ramazan.

Membrii comunităţii musulmane din România vor celebra vineri, 24 aprilie 2020, începutul Lunii Sfinte Ramazan, perioadă în care credincioşilor musulmani le este interzis să se hrănească şi să se hidrateze, din zori de zi până la apusul soarelui.

În religia islamică, Luna Ramazan semnifică începutul revelării Coranului Cel Sfânt Profetului Muhammed (PbuH)de către Îngerul Gavriil, eveniment ce a avut loc în Noaptea Sfântă de Kadir, a 27-a noapte din Luna Sfântă Ramazan, în peştera Hira din muntele Nur, de lângă oraşul Mecca, în anul 610, revelaţie ce a durat 23 de ani.

Islamul stabileşte faptul că Postul din Luna Ramazan reprezintă unul dintre cei cinci stâlpi ai religiei, alături de Mărturisirea credinţei (Shahada), Cele cinci rugăciuni obligatorii (Salah), Pelerinajul la Mecca (Hajj) şi Contribuţia anuală de solidaritate cu nevoiaşii (Zakat).

Învăţăturile islamice impun, de asemenea, ca musulmanii să parcurgă un ciclu spiritual profund, distinct normelor cotidiene de pe parcursul anului, timp de 30 de zile de la începerea Postului, aceste zile fiind petrecute în reculegere şi rugăciune, pentru primenirea corporală şi spirituală.

Potrivit tradiţieişi preceptelor religioase, postul şi efectuarea rugăciunilor zilnice, sunt urmate în perioada nocturnă de cina Iftar. În aceeaşi perioadă, masa rituală de dinaintea zorilor - Sahur, este luată în familie.

Conform religiei islamice, Postul Ramazanului este un act de pietate şi recunoştinţă faţă de Allah, Cel Care i-a revelat Profetului Muhammed Cartea Sfântă Coranul, iar tradiţia spune că în această perioadă sunt deschise porţile Paradisului, cele ale iadului sunt ferecate, iar diavolii sunt încătuşaţi.

Un moment important pentru credincioşii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr celebrată anul acesta în noaptea de 19/20mai, când se consideră că Allah Atotputenicul a început revelarea Cărţii Sfinte, Coranul, către Profetul Muhammed (PbuH).

Postul din Luna Sfântă Ramazan înseamnă în egală măsură atât abstinenţă fizică, cât şi spirituală. În această lună, a iertării şi a milei, musulmanii trebuie să aibă, cu precădere, un comportament specific preceptelor islamului, postul fiind considerat un mijloc de purificare, un exerciţiu de autocontrol şi o dovadă de credinţă.

Să ne folosim de acest prilej şi anume de Luna Sfăntă Ramazan pentru rugaciune şi căinţă. Deoarece dincolo de dogme şi teorii, de doctrine şi filozofii, singurul mare adevar este iubirea „Bunului Creator” faţă de noi, oameni.

Fie ca rugile să ne fie ascultate, iar căindu-ne pacatele să ne fie iertate! Fie ca aceste zile de grea încercare pentru întreaga omenire, când pentru binele tuturor a trebuit să ne îndepartam fizic unul de celălalt, să ne unească spiritual prin rugaciune.

Dat fiind contextul actual, pentru a ne proteja pe noi şi pe semenii noştri, anul acesta, ne vom ruga doar acasă, iar cina de iftar o vom servi cu membrii familiei cu care locuim. Nu va fi uşor, dar trebuie să stăm departe unul de altul acum, pentru ca pe viitor să putem fi împreuna, mult mai aproape !

Fie ca Luna Sfântă Ramazan să fie binecuvântată!

Ramazan ayîmîz qayîrlî bolsîn!

Ramazan ayımız hayırlı olsun!

Ramadan kareem, a transmis Şeful Cultului Musulman din România, Muftiu Muurat Iusuf

Ti-a placut articolul?

Comentarii