Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:52 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine va conduce Portul Brânză sau Ambroziu?!

ro

18 Jan, 2011 00:00 2614 Marime text
branza.jpg Încă nu i s-a găsit un succesor lui Ioan Bălan la şefia CN APMC

Ioan Bălan, directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime a fost demis joia trecută pentru management defectuos.

În fapt, se pare că înlăturarea lui Bălan de la conducerea companiei are legătură cu implicarea numelui său în dosarul UCM Reşiţa, cel în care a fost reţinut şi Eugen Bogatu, directorul Direcţiei Domenii Portuare din cadrul CN APMC SA. Imediat după anunţul că ordinul ministrului Transporturilor Anca Boagiu a ajuns la companie şi că Bălan a fost destituit, numele lui Paul Brânză, şeful Autorităţii Navale Române, a fost cel mai vehiculat ca succesor al demisului. Zvonul nu a fost dezminţit nici de cel care doreşte să se lupte şi pentru fotoliul de preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Constanţa şi, astfel, ordinea ar fi fost cea corectă (n.r. şi Mircea Banias, actualul preşedinte interimar al organizaţiei PDL-iste a condus CN APMC). Dar, se pare că varianta Brânză pentru APMC nu mai este dorită. Încă de joi seară, se spunea pe la colţuri că favorit pentru funcţie ar fi, totuşi, Ambroziu Duma, directorul de Exploatare al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA. Acesta nu a fost contactat de niciun reprezentant al Ministerului Transporturilor sau al PDL (chiar dacă nu este înregimentat politic), pentru a i se propune poziţia. Însă, aşa cum însuşi Ambroziu Duma a confirmat, de fiecare dată când directorul general lipsea îi ţinea locul şi semna documentele companiei. Cu alte cuvinte, Duma purta hram de interimar încă de pe vremea în care compania avea şef. De asemenea, aşa cum s-a mai spus, Paul Brânză ar fi trebui să aibă astăzi o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor pentru a discuta eventualitatea numirii pe post. Doar că, întâlnirea nu a mai avut loc. Surse din partid susţin că Brânză a fost astăzi la Bucureşti, dar nu pentru a-şi negocia postul de la APMC, ci pentru a discuta despre candidatura sa în fruntea organizaţiei judeţene, post pe care se va lupta cu actualul interimar, Mircea Banias. De asemenea, în cadrul şedinţei care a avut loc ieri s-a mai pus problema organizării alegerilor care urmează să aibă loc luna viitoare. Faptul că nu s-a luat încă o decizie pentru Administraţia Porturilor Maritime a fost confirmat şi de Ambroziu Duma, actualul interimar, care a declarat că nu a sosit nicio hârtie oficială de la minister pe acest subiect şi că, nici până acum, nimeni nu l-a contactat pentru a-i propune şefia companiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • robert 19 Jan, 2011 15:44 Se pare ca nu il cunosti pe DUMA si nici ce aptitudini are distinsul domn. Acesta fiind un bun profesionist remarcandu-se inainte ca Basescu sa fie presedinte. Iar sotia acestuia este verisoara primara cu presedintele nu cum comentezi dumneata. In plus "defectul" ca Duma este un om iesit din comun de onest, nu face politica si ca e ruda cu presedintele i-a creat tot timpul un handicap care i-a eclipsat ascensiunea pe plan profesional.
  • robert 19 Jan, 2011 10:53 Pentru cine crede ca stie, respectiv Mihai, sotia d-lui Duma este verisoara primara a lui Traian Basescu, si nu sora sotiei acestuia. Dar nu vad nici o legatura intre relatiile de rudenie si aptitudinile lui Ambrozie. Acesta lucreaza in Port dinainte ca Basescu sa fie presedinte. Si cu sigurata este singura ruda care nu a avut nimic de castigat si nici nu a cerut nimic.
  • mihai 18 Jan, 2011 07:46 pentru cine nu stie, sotia lui Duma Ambroziu este sora Mariei Basescu, deci totul ramane in familie