CCR nu poate decide asupra pensiilor magistraților din cauza absenței a patru judecători
CCR nu poate decide asupra pensiilor magistraților din cauza absenței a patru judecători
29 Dec, 2025 10:44
ZIUA de Constanta
218
Marime text
218
Marime text

Patru judecători ai Curții Constituționale care urma să se reunească de la ora 10.00 în ședință pentru a lua o decizie în privința pensiilor magistrațiilor nu au ajuns nici până la această oră și cel mai probabil o decizie va fi amânată pentru luna ianuarie, scrie stiripesurse.ro.
Ei sunt Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Bogdan Licu și Mihai Busuioc. Numărul total al judecătorilor CCR este 9.
CCR are programată astăzi, de la ora 10:00, o nouă ședință în care va fi analizată obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Actul normativ vizează schimbări majore în ceea ce privește pensiile speciale ale magistraților.
Sesizarea a fost transmisă CCR după ce premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru a doua variantă a proiectului de lege. Judecătorii Înaltei Curți au decis în unanimitate să conteste actul normativ, susținând că noile reglementări afectează independența justiției și conduc, în fapt, la desființarea pensiei de serviciu pentru magistrați. Decizia a fost adoptată cu votul tuturor celor 102 judecători prezenți.
Prima formă a legii privind pensiile magistraților a fost respinsă de Curtea Constituțională pe 20 octombrie, motivarea fiind legată de lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii.
Proiectul de reformă aflat în prezent în analiza CCR prevede modificarea modului de calcul al pensiei, aceasta urmând să reprezinte 55% din media indemnizațiilor brute încasate în ultimii cinci ani de activitate, cu un plafon de maximum 70% din ultima indemnizație netă. Totodată, este propusă creșterea vechimii minime necesare pentru pensionare de la 25 la 35 de ani, precum și majorarea vârstei de pensionare până la 65 de ani.
Aplicarea noilor reguli ar urma să se facă etapizat. Perioada de tranziție este stabilită la 15 ani, începând cu 1 ianuarie 2026, timp în care vârsta de pensionare va crește gradual, cu câte un an. Conform proiectului, în anul 2042, magistrații ar urma să se poată pensiona la vârsta de 65 de ani.
Curtea Constituțională a intrat în dezbaterea legii și în cursul zilei de ieri, însă pronunțarea unei decizii a fost amânată.
La un moment dat, dezbaterile au fost suspendate temporar, iar ulterior ședința nu a mai putut continua din cauza lipsei cvorumului, după ce judecători propuși de PSD ar fi părăsit sala.
Citește și:
CCR reia dezbaterile asupra reformei pensiilor magistraților, contestată de ICCJ
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


