Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:49 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Catering-ul pentru Scoala „Spiru Haret“ Medgidia, atribuit prin negociere directa

ro

10 Aug, 2010 00:00 2039 Marime text

Serviciul de catering pentru Şcoala „Spiru Haret" din Medgidia a fost atribuit prin negociere directă.

Într-o ediţie anterioară relatam faptul că Şcoala cu clasele I-VIII „Spiru Haret" din Medgidia se pregăteşte să achiziţioneze servicii de catering (alimentaţie publică), prin licitaţie, din fonduri europene. Potrivit invitaţiei de participare publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, deschiderea ofertelor a fost programată pe 19 iulie, începând cu ora 12.00, la sediul şcolii, din strada Theodor Aman, nr. 44, însă, potrivit SEAP, procedura de achiziţie a fost suspendată pe 21 iulie. Valoarea estimată a contractului este de 104.186 lei fără TVA. Pentru aceşti bani furnizorul va livra gustări reci sau calde, desert, băuturi calde (ceai) sau reci (sucuri, apă carbogazoasă şi plată) şi va transporta mâncarea către unitatea de învăţământ. Potrivit caietului de sarcini, masa va fi asigurată pentru un număr minim de 80 de elevi, pentru o durată de 8 luni.

Directorul şcolii: „Nu a venit nimeni la licitaţie"

Pentru a afla motivele suspendării licitaţiei l-am contactat telefonic pe directorul instituţiei, Sandu Nicolae. Acesta ne-a declarat că procedura a fost suspendată pentru că la deschiderea ofertelor nu s-a prezentat niciun ofertant, iar contractul a fost până la urmă atribuit prin negociere directă. „Nu s-a prezentat niciun ofertant la deschiderea ofertelor şi pentru că se depăşea timpul alocat atribuirii contractului l-am încheiat prin negociere directă ca să nu pierdem banii", a precizat directorul Şcolii „Spiru Haret". Potrivit lui Sandu Nicolae, contractul de catering a fost semnat cu SC Black Sea Commodity Broker SRL din Medgidia. Firma este deţinută de trei localnice din Medgidia: Daniela Damache, Ayla Boşneag şi Carmen Valentina Pîrvu. Fişa de date a achiziţiei precizează că finanţarea pentru serviciile de catering este asigurată din fonduri europene, mai exact din Fondul Social European - Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii", Domeniul major de intervenţie 2.2 „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii".

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii