Carmen Atanasiu lansează „Yacht Clubul Regal Român-scurtă istorie"
Carmen Atanasiu lansează „Yacht Clubul Regal Român-scurtă istorie"
3055
Marime text
Carmen-Irene Atanasiu este istoric, expert al Ministerului Culturii şi Cultelor - Bunuri de patrimoniu
de importanţă tehnică- navigaţie.
După numeroase volume de istorie a marinei, iată că a venit rândul şi scurtei istorii a Yacht Clubul Regal Român să fie făcută publică. Această carte va fi lansată vineri, la ora 12.00, la Muzeul de Marină. „Lucrarea, prima în istoriografia de specialitate care abordează acest subiect în ansamblu, şi-a propus, aşa cum arată şi titlul, realizarea unei scurte istorii a unuia dintre primele cluburi de yachting fondate în România. Informaţia, cel puţin pentru prima parte a lucrării, se bazează pe documente originale, în mare măsură inedite, pe fotografie document, articole contemporane cu evenimentele etc. În ansamblu, volumul conţine peste 200 de imagini care vin în sprijinul informaţiei istorice", a precizat Carmen Atanasiu. „Prin propaganda judicioasă şi multiple avantaje puse la dispoziţia membrilor săi, Y.C.R.R. a făcut ca România să posede în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial o flotilă de yachting, un şantier pentru construcţia ambarcaţiunilor de cursă şi de crucieră în portul Constanţa, s-au definitivat proiectele de amenajare a portului de yachting, de asemenea la Constanţa, au fost organizate regate şi s-au făcut cruciere în ţară şi în afara ei", a spicuit din conţinut Carmen Atanasiu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


