Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:21 12 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campanie de informare a angajatorilor, desfăşurată de polițiștii de imigrări. Care este scopul acestui demers

ro

07 Oct, 2019 14:54 413 Marime text
În această săptămână, polițiștii de imigrări vor desfășura o serie de activități în cadrul campaniei de informare a angajatorilor cu privire la condițiile în care pot angaja/detașa cetățeni străini pe teritoriul României. Campania are ca scop prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor și conștientizarea riscurilor la care se expun în situația nerespectării prevederilor legale.
 
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări împreună cu reprezentanții Inspecției Muncii vor desfăşura,  în perioada 07-10 octombrie a.c., la nivel național, o sesiune de informare a angajatorilor care au angajaţi cetățeni străini sau care sunt interesaţi în acest demers, cu privire la condiţiile în care străinii pot presta activităţi lucrative pe teritoriul României, precum și drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitate de angajatori.
                         
Scopul acestui demers este de a crește gradul de informare și conştientizare în rândul angajatorilor, persoane fizice sau juridice, cu privire la riscurile la care se se expun în situația nerespectării prevederilor legale privind angajarea sau detașarea unui cetățean străin în România. Totodată, se urmărește prevenirea și combaterea muncii ilegale a cetățenilor străini pe teritoriul țării noastre.
 
Pentru mai multe detalii privind organizarea și desfășurarea activității cei interesați se vor adresa structurilor de imigrări de pe raza județului. Datele de contact pot fi accesate la adresa http://igi.mai.gov.ro/, secțiunea Contact.
 
 
Cadrul  normativ şi condiţiile în care cetățenii străini proveniţi din state terţe, non-UE, pot derula activităţi lucrative pe teritoriul statului român sunt stabilite de O.G nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, respectiv de O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.
 
În primele nouă luni ale acestui an, au fost emise peste 21000 de avize de angajare / detașare a lucrătorilor străini, cele mai multe în capitală și județele Constanța, Ilfov, Brașov,Timișoara etc. Cei mai mulți muncitori provin din Vietnam, Nepal și India.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii