Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:35 16 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilanțul IGSU Pompierii s-au luptat cu incendiile provocate de arderile necontrolate, la nivel național

ro

09 Oct, 2023 12:02 712 Marime text

Sursa foto: ISU Tulcea
 
  • Din totalul celor 561 de incendii, 414 intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri, litieră, coronament și doborâturi)
  • A fost afectată o suprafață de peste 1.800 ha de teren 
 
Potrivit IGSU, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, salvatorii au gestionat 4.528 situații de urgență, dintre care 561 misiuni de stingere a incendiilor, 3.366 cazuri SMURD, 17 solicitări pentru extragerea persoanelor blocate în autoturismele implicate în accidente rutiere, precum și alte 584 de intervenții în sprijinul comunităților.

„Din totalul celor 561 de incendii, 414 intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri, litieră, coronament și doborâturi), fiind afectată o suprafață de peste 1.800 ha de teren”, declară pompierii.


Pe fondul acestei creşteri semnificative a numărului incendiilor de vegetație uscată, ca urmare a utilizării focului pentru igienizarea terenurilor de vegetația uscată, fără respectarea măsurilor obligatorii de apărare împotriva incendiilor, IGSU reamintește principalele reguli și măsuri de prevenire a unor astfel de evenimente.

„Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

 

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice”, încheie sursa menționată.

Citește și
Pompierii intervin pentru îndepartarea arborilor prăbușiți de vântul puternic
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii