Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:45 07 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Basescu le-a urat "Vant din pupa!" tinerilor marinari

ro

04 Oct, 2005 00:00 646 Marime text

Presedintele, prezent la deschiderea anului universitar la Academia Navala

La manifestare au participat pe langa cadrele didactice ale Academiei, studenti si parinti, o serie de personalitati ale orasului, dar si presedintele Traian Basescu * Vizibil emotionat, acesta si-a adus aminte de anii studentiei, petrecuti in Academia Navala "Mircea cel Batran", pe portile careia a intrat, ca "boboc" in urma cu 33 de ani # El le-a urat tinerilor un drum lung in cariera de marinar, sa se intoarca tot timpul acasa, sa aiba incredere in familiile lor, le-a multumit ca au avut curajul sa aleaga meseria de navigator si le-a urat "Vant din pupa!"

Ieri, a avut loc festivitatea de deschidere a noului an universitar la Academia Navala "Mircea cel Batran" din Constanta. La manifestare au participat pe langa cadrele didactice ale Academiei, studenti si parinti, o serie de personalitati ale orasului, dar si presedintele Traian Basescu. Seful statului a aterizat cu un elicopter chiar in curtea Academiei, fiind primit de contraamiral Gheorghe Marin, seful Statului Major al Fortelor Navale. Alaturi de presedinte s-au mai aflat ministrul Apararii, Theodor Atanasiu, si seful Statului Major General, general Eugen Badalan. Din partea autoritatilor locale a fost prezent prefectul judetului Constanta, Danut Culetu. Dupa ceremonialul de ridicare a drapelului, presedintele a salutat tinerii studenti si a luat loc in loja special amenajata pentru acest eveniment. Ceremonialul de deschidere al noului an a inceput printr-un discurs al comandantului Academiei Navale "Mircea cel Batran", comandor prof. univ. dr. ing. Aurel Serb, in care a tinut sa aminteasca tuturor celor prezenti ca incepe cel de-al 133-lea an de existenta al Academiei, care este "cea mai veche institutie de invatamant universitar de pe pamantul Dobrogei". De asemenea, s-a adresat celor prezenti declarand ca "profesia de ofiter de marina a fost intotdeauna una de avangarda in peisajul social romanesc". Studentilor le-a spus ca au ales o profesie grea, care caleste si modeleaza caractere, care implica raspunderi si calitati de lider, ce se cer probate, uneori in fractiuni de secunda. Prefectul judetului, Danut Culetu, a precizat ca Academia Navala este o institutie de invatamant unica in tara noastra si reprezinta o emblema a invatamantului constantean. El a urat tinerilor studenti "un an universitar plin de succese, care sa lase o amprenta stralucitoare asupra carierei". Momentul cel mai asteptat de catre toti cei prezenti a fost discursul presedintelui Traian Basescu. Presedintele, vizibil emotionat, si-a adus aminte de anii studentiei, petrecuti in Academia Navala "Mircea cel Batran", pe portile careia a intrat, ca "boboc" in urma cu 33 de ani. "Acum 29 de ani paraseam Academia cu brevetul de ofiter III maritim si gradul de locotenent al Fortelor Navale, in rezerva", a mai spus Basescu. Cu toate ca a trecut mult timp, presedintele a marturisit ca rememoreaza cu placere de perioada petrecuta la Academie, o perioada care a avut o contributie decisiva la formarea sa ca ofiter si ca om. "Sunt amintiri care te marcheaza si care te invata. Abia mai tarziu intelegi de ce ai parcurs tot acest drum, pornind de la vasla si ajuns pe puntea de comanda a celor mai mari nave ale flotei romanesti", a mai spus Traian Basescu. El a adaugat despre scoala pe care a absolvit-o ca i-a oferit numai cunostinte pentru a-si exercita cu brio meseria de marinar, dar este o scoala care te si caleste. Basescu le-a dezvaluit tinerilor care se pregatesc sa imbratiseze meseria de marinar ca singura care te certifica in acest domeniu este chiar marea, pe care trebuie sa invete sa o respecte. El a tinut sa mai adauge ca acesti tineri se pregatesc pentru o meserie care se face in echipa, cu solidaritate, cu dragoste pentru cei din jurul tau, cu respect pentru cei pe care-i comanzi si cu multa dragoste pentru nava ta. "Va pregatiti pentru o meserie in care deciziile sunt intotdeauna irevocabile. Va pregatiti pentru o meserie in care, adesea, pe puntea de comanda esti in situatia de a lua decizii capitale pentru siguranta navei tale si pentru echipajul tau. Nu va pregatiti sa lucrati cu consilii de administratie, nu va pregatiti sa va consultati pe cineva, va pregatiti sa fiti acei barbati care sunt gata oricand sa ia decizii", a mai spus presedintele celor care se afla in aceeasi postura in care a fost el in urma cu 33 de ani. Foarte emotionat, Basescu le-a spus celor care se pregatesc pentru greaua meserie de navigator ca vor trai mereu cu gandul la familie, cu dorul de familie, cu dragoste si cu dorul de viata la uscat. "Nimeni nu-si iubeste familia mai mult decat marinarul", a mai spus seful statului. In incheiere, Basescu le-a urat tinerilor un drum lung in cariera aleasa, sa se intoarca tot timpul acasa, sa aiba incredere in familiile lor. De asemenea, le-a multumit ca au avut curajul sa aleaga meseria de marinar si le-a urat "Vant din pupa!". Apoi a urmat defilarea unitatilor Academiei si incheierea festivitatii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii