Hotelul Palace din Constanța, mai aproape de renaștere. Clădirea istorică va fi transformată într-un spa de lux
Hotelul Palace din Constanța, mai aproape de renaștere. Clădirea istorică va fi transformată într-un spa
- Hotelul Palace din Constanța face un pas important spre revitalizare: Agenția pentru Protecția Mediului a decis că proiectul de modernizare nu necesită evaluare de mediu
Hotelul Palace, clădire emblematică a Constanței, intră într-o nouă etapă spre revitalizare. Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a anunțat că proiectul de modificare a imobilului nu necesită evaluare a impactului asupra mediului, facilitând astfel demararea lucrărilor de modernizare.
Foștii proprietari – Ilie Șerban Mihai, Ilie Stelian Ion, Ilie Anca Maria și Boată Ioan Niculae – au primit undă verde pentru proiectul prin care se dorește să se reconfigureze fostul hotel prin recompartimentări interioare, amenajarea unui centru wellness și spa, închiderea terasei de la etajul 1 pentru o sală de conferințe și reamenajarea spațiilor existente pentru funcțiuni de alimentație publică.
Proiectul se va desfășura în interiorul clădirii, fără intervenții structurale majore sau demolări. În noua configurație, Hotelul Palace va include 19 apartamente și 52 de camere, precum și un restaurant, o zonă spa, piscină și alte facilități pentru turiști. Conform documentației depuse, clădirea este situată în situl urban „Peninsula Constanța” și în situl arheologic „Orașul antic Tomis”, dar nu este clasată ca monument istoric, deși are valoare arhitecturală recunoscută.
Actualul proprietar, compania Water Power Energy SRL, a contractat un credit de investiții în valoare de 35 de milioane de lei de la CEC Bank, pentru achiziția și modernizarea hotelului. Firma a devenit proprietara clădirii în decembrie 2024, în urma unei achiziții care a reaprins speranțele pentru revitalizarea unuia dintre cele mai valoroase imobile istorice ale Constanței.
Hotelul Palace a fost construit în anul 1912 în stil eclectic, specific Rivierei franceze, ca parte a unui plan urbanistic ce includea și Cazinoul Constanței. De-a lungul decadelor, clădirea a fost martora unor evenimente istorice importante și a găzduit personalități marcante ale epocii interbelice. După o istorie complexă, marcată de naționalizare și retrocedare, imobilul se află în prezent într-o stare avansată de degradare, însă cu un potențial turistic deosebit.
Prin acest proiect, investitorii vizează readucerea Hotelului Palace în circuitul turistic de lux, cu respectarea specificului arhitectural și a contextului urban istoric. Documentația aferentă deciziei de încadrare poate fi consultată la sediul APM Constanța sau online, pe site-ul instituției.
Revitalizarea Hotelului Palace ar putea deveni un model de bune practici în reabilitarea clădirilor istorice din România.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Hotelul Palace din Constanța are un nou proprietar!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp