Avocații pot intra în afaceri – Senatul aprobă legea care deschide profesia către mediul privat
Avocații pot intra în afaceri – Senatul aprobă legea care deschide profesia către mediul privat

Senatul a adoptat, la începutul acestei săptămâni, o propunere legislativă ce vizează modificarea cadrului juridic aplicabil profesiei de avocat, cu accent pe clarificarea utilizării bunurilor din patrimoniul de afectațiune profesional și pe stabilirea expresă a compatibilității profesiei cu anumite funcții și calități în mediul privat. Proiectul merge acum la Camera Deputaților, care are rolul decizional.
Patrimoniul de afectațiune al avocatului, utilizabil și pentru activități conexe
Textul adoptat prevede că bunurile din patrimoniul profesional al avocatului – în special imobilele care servesc drept sediu – vor putea fi folosite și pentru desfășurarea unor activități conexe profesiei, precum formare, proiecte academice sau servicii juridice complementare.
Această utilizare va fi permisă doar cu respectarea regulilor profesionale și a obligației de păstrare a secretului profesional, fără afectarea demnității și independenței profesiei. Totodată, folosirea bunurilor va trebui să fie conformă hotărârilor organelor de conducere ale formei de exercitare a profesiei.
Inițiatorii arată că legea actuală recunoaște patrimoniul profesional distinct, dar nu reglementează clar limitele folosirii bunurilor, ceea ce a generat dispute la nivelul barourilor. Soluția propusă introduce o „afectațiune proporțională și funcțională”, menită să permită folosiri compatibile, cu garantarea secretului profesional.
Avocații, compatibili cu funcții de conducere în societăți comerciale
Un al doilea pilon al propunerii legislative îl constituie clarificarea compatibilităților profesiei de avocat cu funcții și calități în cadrul societăților reglementate de Legea nr. 31/1990.
Astfel, avocatul va putea deține calitatea de:
-
administrator sau membru al consiliului de administrație ori de supraveghere, dacă activitatea societății nu contravine principiilor profesiei (demnitate, independență, confidențialitate) și nu generează conflicte de interese;
-
acționar, asociat sau asociat unic într-o societate comercială, cu condiția ca obiectul de activitate să nu fie incompatibil cu profesia de avocat și să fie respectată separația între patrimoniul profesional și cel comercial.
Inițiatorii subliniază că, în practică, lipsa unor reguli clare a dus la interpretări neunitare între barouri, deși interdicțiile generale privind activitățile incompatibile existau deja în Statutul profesiei.
O „deschidere controlată” pentru activități compatibile
Expunerea de motive vorbește despre o „deschidere controlată” a profesiei către activități economice conexe – precum consultanță fiscală, formare juridică sau proiecte de tehnologie juridică –, inspirată de modele europene din Olanda și Italia.
Această deschidere ar permite avocaților să participe în inițiative private cu profil juridic, fără a afecta principiile fundamentale ale profesiei. Implicarea patrimonială ar trebui declarată la barou, iar separația între patrimoniul profesional și cel comercial ar fi clar definită.
Următorii pași legislativi
Proiectul urmează să fie dezbătut și votat în Camera Deputaților, care este forul decizional. După adoptare, legea va fi promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
Ulterior, Statutul profesiei de avocat va trebui modificat în termen de 90 de zile, pentru a reflecta noile prevederi privind incompatibilitățile și utilizarea patrimoniului profesional.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp