Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:50 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea și interesele Cine este Victor Badea, noul președinte al Consiliului de Administrație al CN ACN SA (document)

ro

08 Nov, 2018 00:00 2771 Marime text
În Monitorul Oficial al României nr. 4182 din 6.11.2018 a fost publicată decizia din data de 26.09.2018 a Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile (CN ACN) SA.
 
CA-ul Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile SA, întrunit în ședință statutară convocată în data de 26.09.2018, analizând problemele aflate pe ordinea de zi, în baza prevederilor Legii nr. 31/1990, a prevederilor HG nr. 519/1998, modificată și completată prin HG nr. 599/2009, OUG nr. 109/2011, cu modificările și completările ulterioare, cu unanimitate de voturi, a decis numirea lui Victor Badea în funcția de președinte al Consiliului de Administrație.
 
Născut pe data de 3.06.1957, Victor Badea a ocupat funcțiile de consilier al Ministerului Transporturilor (2018), consilier al ministrului Comunicațiilor și societății informaționale (2017), director general al Autorității Feroviare Române și președinte al consiliului de conducere (2017), director tehnic al SC Institutul de Cercetări în Transporturi Incertrans SA (2013-2017), consilier în cadrul Direcției Generale Economice, Achiziții Publice și Administrativ în cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională (2012), coordonator al activității de reprezentanță în România pentru firmele străine (2010-2012), director adjunct al SC Institutului de Cercetări în Transporturi Incertrans SA (2008-2010), consilier al directorului general al SC Institutul de Cercetări în Transporturi Incertrans SA (2003-2008), director Direcția Laboratoare de încercări feroviare din cadrul Autorității Feroviare Române (2001-2003), șef Serviciu material rulant - Infrastructură CFR SA (2000-2001), șef Birou material rulant CFR SA (1999-2000), expert III la Registrul Feroviar Român (1996-1998), inginer Registrul Feroviar Român (1991-1996), electromecanic reparații și întreținere material rulant de cale ferată (1979-1991).

Colecție de bijuterii și obiecte de cult, menționate în declarația de avere

Potrivit declarației de avere completate pe data de 9.10.2018, Victor Badea deține un imobil de 73,12 mp, situat în București, fiind moștenit în anul 2010. Acesta conduce un automobil Dacia Logan, fabricat în anul 2010. Din declarația de avere mai aflăm că Victor Badea deține o colecție de bijuterii și obiecte de cult, în valoare de 7.500 de euro. În anul fiscal trecut, acesta a câștigat 20.967 de lei de la SC Institutul de Cercetări în Transporturi, 44.570 de lei de la Autoritatea Feroviară Română și 2.267 de lei de la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.  
 
Potrivit declarației  de interese, Victor Badea deține 100 de acțiuni în SC Institutul de Cercetări în Transporturi Incertrans SA, 38 de acțiuni în SIF Muntenia, 10 acțiuni în SIF Moldova, 10 acțiuni în SIF Oltenia, 0,6 acțiuni în SIF Banat.
 
În secțiunea „Documente“ puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale lui Victor Badea.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii