Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apel tulburător al unui tânăr de 27 de ani adoptat în străinătate, care își caută familia în Constanța. "Îmi doresc foarte mult să-mi găsesc mama, frații și toate rudele apropiate"

ro

29 Mar, 2022 18:55 2826 Marime text
Tănărul care își caută familia FOTO Facebook/ The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai RomânieiUn tânăr de 27 de ani născut în Constanța își caută familia pe care nu a apucat să o cunoască. Acesta face un apel pe pagina "The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României", unde sute de copii adoptați în străinătate încearcă să-și găsească părinții biologici.



Tânărul mărturisește că a început de doi ani să-și caute părinții și pe cei doi frați, fără succes până acum.



Acesta a menționat toate informațiile pe care le are și face apel la urmăritorii paginii să distribuie anunțul, în speranța că va reuși astfel să afel ceva despre ai lui.



"Acum doi ani am început căutarea familiei mele biologice prin intermediul acestei pagini. Datorită puținelor informații deținute nu am reușit să ajung la rudele mele. Poate acum am mai mult noroc.


Numele meu românesc a fost BODNARENCO RADU, născut în CONSTANȚA, la data de 1 august 1995. La vârsta de trei ani am fost adoptat de la căminul de copii, numărul 2, Constanța, prin intermediul fundației " Copiii lumii România". 


În documentele de adopție părinții mei biologici figurează necunoscuți. Se știe că aveam doi frați mai mari ca mine, dar nu am nici o informație nici despre ei. Îmi doresc foarte mult să-mi găsesc mama, frații și toate rudele apropiate.

Încep căutarea rudelor din România cu toată susținerea minunatei mele familii adoptive. Sperăm din tot sufletul să reușim a găsi măcar câteva informații despre rădăcinile mele românești. 



Vă rugăm foarte mult să DISTRIBUIȚI anunțul meu tuturor rudelor și prietenilor dvs, de asemenea în cât mai multe grupuri Facebook. Apreciez enorm de mult tot ajutorul și susținerea dumneavoastră!", a scris tânărul pe Facebook.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii