Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:57 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandru Manu, directorul SC Termica Distribuţie Năvodari „Preluarea asociaţiilor de proprietari înseamnă condiţii mai bune pentru locuitori" (Galerie foto)

ro

24 Jul, 2012 01:00 1792 Marime text
Termica-AlexandruManu.jpgReparaţii curente cu zero lei pentru manoperă, intermedierea relaţiilor dintre furnizorii de utilităţi şi proprietarii de apartamente, dar şi noi locuri de muncă, acestea sunt avantajele pe care le oferă societatea Termica Distribuţie Năvodari după preluarea asociaţiilor de proprietari din oraş.

„La ora actuală am prelat opt asociaţii de proprietari din oraş. Este vorba despre AP 6 Chimie A, B, C, D, AP 16 Est D, AP 29 Est, AP 31, AP Consir, AP Speranţa, AP RA1 şi AP 9 PECO. Sperăm că şi restul asociaţiilor de proprietari vor înţelege că vor avea avantaje în urma preluării acestora de către societatea noastră. În primul rând, administratorul, care va fi angajatul nostru, va discuta cu furnizorii, cu Primăria, pentru a intermedia rezolvarea problemelor care vor apărea. Mai mult, în cazul unor defecţiuni sau reparaţii, locatarii vor suporta doar materialele, nu şi manopera", a declarat Alexandru Manu, directorul SC Termica Năvodari SRL. De altfel, cele spuse de directorul societăţii sunt confirmate şi de preşedinţii asociaţiilor de proprietari. „Pe vremea fostului administrator, care era o doamnă din bloc, lucrările erau făcute de mântuială, de nea Ion sau de nea Gheorghe. Nu se eliberau facturi, lucrarea nu avea garanţie şi se deteriora foarte repede. Acum, de când asociaţia a fost preluată de societatea Termica Distribuţie Năvodari lucrurile s-au schimbat în bine. În două luni de la preluarea asociaţiei, s-au rezolvat problemele cu presiunea apei de la etajele superioare. De la 0,5 bari s-a ajuns la 1,5 bari. De asemenea, s-au început lucrările de reparaţii la subsolul blocului, care au cuprins şi schimbarea unor ţevi de canalizare", ne-a povestit Doina Mirt, preşedintele Asociaţiei de Proprietari nr. 31, de pe strada Pescăruşului. La rândul lor, şi locatarii sunt mulţumiţi. „Dacă înainte pe cei de la etajele superioare nu-i interesau problemele de la subsol, iar pe cei de la parter problemele de la acoperişul sau terasa blocului, acum lucrurile s-au schimbat. Termica Distribuţie Năvodari remediază problema, facturează şi toţi plătesc, fără să existe divergenţe. Spre exemplu, au fost schimbate nişte ţevi la subsolul blocului. Am cumpărat materiale de 600 de lei. Am plătit doar pentru ele. Dacă lucrarea era execută ca în trecut, ne costa cam 1.500 de lei", ne-a spus un proprietar de apartament, din AP nr. 31. „Preluând asociaţiile de proprietari, oferim locuitorilor din oraş condiţii bune. În plus, cele opt asociaţii de proprietari pe care le-am preluat deja au scăpat de multe probleme, pe care le rezolvăm prin administratorul pe care l-am angajat", a mai explicat Alexandru Manu.

Termica-Navodaribloc.jpg

S-au făcut primele angajări

Deoarece opt asociaţii de proprietari au fost preluate deja, societatea Termica Distribuţie Năvodari a făcut şi primele angajări. „Societatea va prelua asociaţiile de proprietari din oraş. Avem deja o listă cu 40 de persoane, 20 de administratori şi 20 de femei de serviciu, care vor administra cele 9.500 de apartamente din Năvodari. Astfel, unui administrator şi unei femei de serviciu le vor reveni 500 de apartamente. Salariul unui administrator va fi de 1.400 de lei, iar al unei femei de serviciu de 800 de lei", a mai menţionat Alexandru Manu. Reamintim că, în luna ianuarie a anului curent, Consiliul Local Năvodari a aprobat ca societatea Termica să poată presta servicii către asociaţiile de proprietari din oraş. În ultima şedinţă, consilierii locali au votat o completare a hotărârii, prin care să poată fi angajat personal care să presteze aceste servicii.

Ti-a placut articolul?

Comentarii