Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:51 27 11 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

25 noiembrie în istorie. La înmormântarea lui John F. Kennedy au participat un milion de oameni. Ce alte evenimente istorice s-au mai întâmplat și pe cine aniversăm

ro

25 Nov, 2021 10:41 401 Marime text

În anul 1963, La înmormântarea lui John F. Kennedy de la Cimitirul Național Arlington, conform unei estimări făcute de New York Times, au participat un milion de oameni.
  • 1715: Începutul domniilor fanariote în Țara Românească prin instaurarea la domnie a lui Nicolae Mavrocordat. Domniile fanariote însemnau o prelungire a controlului exercitat de Poartă asupra Țărilor Române, dar cu autonomie internă sporită.
  • 1783: Armatele britanice au evacuat New York-ul, ultima lor poziție militară din timpul revoluției americane.
  • 1864: Este promulgată „Legea instrucțiunii publice", ce avea să stea la baza învățământului românesc modern. Se stabilesc trei grade de învățământ: primar, secundar și superior, din care „instrucțiunea primară este obligatorie și gratuită".
  • 1867: A intrat în vigoare prima Convenție poștală a României, cea cu Rusia, conform căreia pe teritoriul României serviciul de poștă urma să fie efectuat numai de către Poșta Română.
  • 1915: Albert Einstein prezintă Academiei de Științe din Prusia ecuațiile de câmp ale relativității generale.
  • 1940: Încep, la Jilava, săpăturile pentru dezgroparea, în vederea reînhumării, a osemintelor lui Corneliu Zelea Codreanu și ale celorlalți legionari uciși împreună cu el.
  • 2001: Cercetatorii de la societatea „Advanced Cell Technology" din Worcester, Massachusetts, SUA, au anunțat clonarea primului embrion uman din lume, prin transferul nucleelor celulelor aparținând unor celule de piele în ovule denucleate, prelevate de la femei.
  • 2007: Alegeri parlamentare și referendum pentru alegerea sistemului de vot în România.

Aniversări

1971: Christina Applegate, actriță americană
1977: Alex Tocilescu, scriitor, jurnalist și muzician român

Decese
2020: Diego Maradona, fotbalist și antrenor argentinian (n. 1960)

Sărbători

Sf. Mare Muceniță Ecaterina; Sf. M. Mc. Mercurie (Odovania Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului) (calendar crestin-ortodox)

(Peste 355.000 de români îşi sărbătoresc onomastica, joi, de sărbătoarea Sfintei Muceniţe Ecaterina (25 noiembrie).

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, este vorba despre 152.390 de femei şi 203.217 bărbaţi.

Cele mai întâlnite prenume feminine sunt Ecaterina - 66.195 de persoane şi Cătălina - 64.261. La bărbaţi, cele mai multe persoane poartă prenumele derivat Cătălin - 168.579.

Cu ocazia praznicului Sfintei Muceniţe Ecaterina îşi mai sărbătoresc onomastica şi cei care se numesc: Caterina - 2.523 de persoane; Cati - 1.745; Catinca - 8.720; Călina - 4.392; Tincuţa - 4.554; Călin - 34.604 şi Ecaterin - 34)


Ziua internațională a nonviolenței
Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

Sursă foto: Pixabay

Ti-a placut articolul?

Comentarii