Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:21 25 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

18 aprilie, Ziua internațională a monumentelor și a siturilor

ro

18 Apr, 2025 10:38 321 Marime text

Cetatea Histria; Sursa foto: Ziua de Constanța







În fiecare an, la 18 aprilie, este sărbătorită Ziua internațională a monumentelor și a siturilor, ce oferă o oportunitate unică de a crește gradul de conștientizare asupra Comitetului Internațional al Monumentelor și Siturilor - ICOMOS și a activității pe care membrii săi o desfășoară pentru a conserva și proteja resursele culturale importante ale lumii, sub amenințarea accelerării dezastrelor și a conflictelor, indică site-ul oficial al ICOMOS, https://www.icomos.org/.

La Adunarea Generală a ICOMOS din 2023 de la Sydney, subiectul intitulat 'Patrimoniul rezistent la dezastre și conflicte - Pregătire, răspuns și recuperare' a fost selectat ca temă pentru Planul științific trienal 2024-2027. Primul an al planului - 2024 - s-a concentrat pe modul în care ICOMOS se poate poate pregăti pentru posibile dezastre, prin prevenirea și atenuarea pericolelor, îmbunătățirea rezilienței, precum și pregătirea pentru conflicte care amenință resursele de patrimoniu atât de prețuite, conform Agerpres.

În acest context, în 2025 se pune întrebarea: Cum se pot pregăti mai bine membrii și comitetele constitutive ale ICOMOS pentru aceste dezastre? Ce rol poate juca organizația în mod colectiv și de ce are nevoie pentru a fi eficientă în această activitate?


În urma celebrării celei de-a 60-a aniversări a Cartei de la Veneția în 2024, ICOMOS își va sărbători cea de-a 60-a aniversare în 2025. Al Doilea Congres al Arhitecților și Specialiștilor în Construcții Istorice, desfășurat la Veneția în 1964, a adoptat 13 rezoluții, prima fiind Carta Internațională pentru Conservarea și Restaurarea Monumentelor și Siturilor, cunoscută mai ales sub denumirea de 'Carta de la Veneția', și cea de-a doua, propusă de UNESCO, a fost crearea ICOMOS în 1965, potrivit https://www.icomos.org/.

Prin urmare, în 2025, manifestările prilejuite de Ziua internațională a monumentelor și a siturilor se vor concentra pe cei 60 de ani de acțiuni ICOMOS în legătură cu salvgardarea patrimoniului aflat sub amenințarea dezastrelor și conflictelor, precum și pe obiectivele sale viitoare în prevenirea, atenuarea, pregătirea, răspunsul în caz de urgență și recuperarea pe care specialiștii le pot lua pentru a proteja patrimoniul în perioade de criză. Activitățile Zilei internaționale a monumentelor și a siturilor din 2025 și recunoașterea muncii membrilor ICOMOS din ultimii 60 de ani se vor încheia cu Simpozionul Adunării Generale Anuale ICOMOS, ce va avea loc în Nepal, în perioada 13-19 octombrie 2025.
 
Organizații, instituții și ONG-uri, cu activități în domeniul patrimoniului, sunt, de asemenea, invitate să marcheze Ziua internațională a monumentelor și a siturilor, sub tema generală 'Patrimoniul rezistent la dezastre și conflicte' și sunt încurajate să-și împărtășească experiențele, evenimentele, publicațiile și rezultatele discuțiilor cu membrii ICOMOS și cu Secretariatul Internațional. Această colaborare va ajuta la creșterea gradului de conștientizare și va ajuta la identificarea gamei largi de practici științifice și tradiționale din întreaga lume, care contribuie la protecția patrimoniului în circumstanțe extreme și extraordinare.

Comitetul Internațional al Monumentelor și Siturilor - ICOMOS și-a consacrat activitatea în vederea conservării și protejării monumentelor, ansamblurilor și siturilor aparținând patrimoniului cultural. Este singura organizație non-guvernamentală la nivel mondial care se dedică promovării aplicării teoriei, metodologiei, dar și a tehnicilor științifice, în vederea conservării patrimoniului arhitectural și arheologic. Activitatea sa se bazează pe principiile consacrate în Carta Internațională din 1964 privind conservarea și restaurarea monumentelor și siturilor (Carta de la Veneția).

ICOMOS este o rețea de experți care beneficiază de schimbul interdisciplinar al membrilor săi, printre care se numără arhitecți, istorici, arheologi, istorici de artă, geografi, antropologi, ingineri și urbaniști. Membrii ICOMOS contribuie la îmbunătățirea conservării patrimoniului, a standardelor și a tehnicilor pentru fiecare tip de proprietate de patrimoniu cultural: clădiri, orașe istorice, peisaje culturale și situri arheologice. În 2025, ICOMOS are peste 12.000 de membri în peste 130 de țări și teritorii, peste 250 de membri instituționali și peste 110 Comitete Naționale, peste 30 de Comitete științifice internaționale și grupuri de lucru, potrivit https://www.icomos.org/.


Data propusă, 18 aprilie, a fost adoptată de Conferința Generală UNESCO în cea de-a 22-a sesiune din 1983.

În 2001, președintele ICOMOS, Michael Petzet, și Consiliul ICOMOS au propus ca data de 18 aprilie să fie folosită de toate Comitetele ICOMOS pentru a atrage atenția asupra unui tip de patrimoniu cultural deosebit de amenințat. De atunci, un număr tot mai mare de Comitete organizează evenimente speciale pe 18 aprilie în fiecare an, Ziua internațională a monumentelor și a siturilor devenind o parte din ce în ce mai importantă a calendarului cultural.
 
 
 
 
 
 
Citește și
MINA Constanța a închis expoziția permanentă din sediul din Piața Ovidiu. Urmează mutarea în casă nouă și restaurarea celei vechi
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii