Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:46 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salariu de europarlamentar de la 1.700 de euro in 2007, la 7.000 de euro in 2009

ro

10 Jun, 2009 17:42 3220 Marime text
Pe parcursul a cinci ani salariul de europarlamentar a crescut de aproape şapte ori, în vreme ce cheltuielile cu stafful şi de logistică au crescut de aproape cinci ori. Salariul de europarlamentar este direct influentat de prezenta pentru ca este platit in functie de numarul de rapoarte votate. 

Astfel, în vara lui 2005, când ştiam doar că în 2007 ne vom integra în Comunitate, salariile europarlamentarilor erau întocmai celor din ţările de origine. Existau în felul acesta discrepanţe de zeci de mii de euro. După cum  evidenţiază www.baniinostri.ro, francezii şi germanii aveau chiar şi 12.000 de euro, în vreme ce Lituanienii, care se integraseră pe 1 mai 2004, se aflau la polul opus cu doar 800 de euro. Zilnic, se adăugau 250 de euro de sesiune cu prezenţa, plus 3.700 de euro pe lună pentru logistica şi secretariat, un cabinet la Parlamentul European cu un staff tehnic. La sfârşitul lui 2007, când aveam deja la activ o rundă de alegeri parlamentare, salariul unui europarlamentar român era de 1.700 euro, la care se adaugă o îndemnizaţie de 3.500 pentru cheltuieli generale şi una de 4.000 euro pentru deplasari in lume, cheltuielile de transport pana la Bruxelles decontandu-se separat. Diurna crescuse si ea la 279 euro, in timp indemnizatia pentru asistenta parlamentara ajunsese la 15.500 euro. Inca de acum doi ani se stia ca salariul de europarlamentar va ajunge la aproape 7.000 de euro net, incepand cu iulie 2009. Pentru acest an, indemnizatia anuala de calatorie in lume a crescut usor pana la circa 4.150 euro, in vreme ce diurna, acordata doar in caz de participare, a ajuns la 298 euro. Daca in urma cu patru ani, 3.700 de euro pe luna erau suficienti pentru logistica si secretariat, acum s-a ajuns la 17.540 de euro. In principiu, programul unui europarlamentar este de trei saptamani cate patru zile fiecare in sedinte si intruniri oficiale la Bruxelles, iar a patra saptamana la Strasbourg, unde se tin lucrarile de plen si unde sunt supuse la vot rapoartele dezbatute in sedinte de grup in restul lunii. In Parlamentul European nu exista principiul prezenta facultativa - plata obligatorie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii