În vacanţa din Dubai în care a fost recent, corespondentul Ştirilor Pro Tv, Irina Gologan şi-a înveselit garderoba cu o mulţime de eşarfe colorate
În vacanţa din Dubai în care a fost recent, corespondentul Ştirilor Pro Tv, Irina Gologan şi-a înveselit

Şi-a dorit foarte mult să facă plajă în miezul iernii şi astfel a
descoperit o ţară care a fascinat-o,
pur şi simplu. Irina Gologan, frumoasa corespondentă a Ştirilor Pro Tv a
petrecut o săptâmână în Dubai şi a mărturisit că a fost impresionată de
serviciile impecabile, de obiceiurile celor de acolo
şi de toate locurile vizitate. „Mi-a plăcut la nebunie ca seară de seară
să merg la pas pe străzi, cu toate că acolo puţini sunt cei care merg
pe jos. Multe lumini, clădiri impresionante prin dimensiune şi opulenţă.
Am reuşit să văd şi latura mai puţin luxoasă a Dubaiului şi anume zona
unde sunt amplasate piaţa de aur şi piaţa de mirodenii. Am mai vizitat
şi Heritage Village, un fel de muzeu care vrea să reproducă istoria
Dubaiului. Interesant este că acolo încă mai locuiesc oameni în nişte
căsuţe cu pereţi de piatră, aşezate direct pe pământ. Toţi sunt foarte
drăguţi, iar unii chiar ne-au invitat înăuntru
pentru o şedinţă foto", a povestit Irina.
Tot în Dubai, prin bunăvoinţa unui localnic, ştirista a
fost transformată într-o arăboaică veritabilă.
„Am fost curioasă să văd cum îmi stă cu văl pe cap şi am rugat pe cineva
dintr-un magazin să mă aranjeze pentru o fotografie. După ce m-a
îmbrobodit, mi-a zis că aş putea fi oricând confundată
cu o arăboaică şi că dacă iese cu mine pe stradă sigur o sa primească
nişte cămile în schimbul meu", îşi aminteşte amuzată Irina.
Extrem de
încântată a fost în momentul în
care a cunoscut mulţi români, angajaţi în cluburi pe poziţii foarte
bune. „Asta m-a făcut să mă simt extrem de mândră pentru că am văzut că
suntem apreciaţi într-un loc care nu are nimic
în comun cu România şi tradiţiile noastre de aici", a declarat ştirista.
Din această vacanţă, Irina s-a întors cu o mulţime de eşarfe colorate, cu un tatuaj cu hena şi cu dorinţa se a se întoarce cât mai curând acolo.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp