Caiet de presa - Visul lui Adalbert (R. Gabriel Achim)

SINOPSIS

Muncești ca să trăiești sau trăiești ca să muncești? Greu de crezut pentru corporatiștii de azi, dar au fost vremuri când varianta a doua era exclusă. În "Visul lui Adalbert", primul lung metraj al lui Gabriel Achim, o mână de ingineri în fața unui aparat video adus pe șest la birou așteaptă à bout de souffle să-l vadă pe Duckadam ridicând Cupa Campionilor Europeni. Atmosfera relaxată, departe de ochii iscoditori ai nevestelor, ce ar fi trebuit să urmeze festivităților dedicate aniversării PCR, va rămâne doar o promisiune. Totul este dat peste cap de un chiul: doi muncitori se sustrag de la programul cultural-artistic pentru a face pe neve cuțite cu mânere de plexiglas, una din formele prin care ciubucul lua drumul doctorilor, profesoarelor, secretarelor, într-o tovărășească înțelegere a greutăților vieții. Banalul și tragicul coexistă în chipul cel mai firesc, căci de la bal până la spital nu-i cale lungă. Dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit.

VISUL LUI ADALBERT

un film de Gabriel Achim

101 minute, VHS/Beta SP/8 mm color, Dolby Digital

O producție

Green Film și 4 Proof Film

Cu sprijinul

Centrului Național al Cinematografiei

Loteriei române

Romaqua Group

MEC Romania

Media Tour

Drill Media

Digital Cube

Asociației Române de Film Independent (ARFI).

Regia: Gabriel Achim

Producători: Gabriel Achim și Monica Lăzurean-Gorgan

Producător delegat: Dan Burlac

Producător executiv: Gabriel Achim

Scenariu: Cosmin Manolache și Gabriel Achim

Imagine: George Chiper-Lillemark

Scenografie: Vali Ighigheanu

Costume: Luminița Mihai

Montaj: Cristian Nicolescu și Ioan Ștefan Tatu

Sunet: Dan-Ștefan Rucăreanu, Filip Mureșan și Vlad Voinescu

Distribuitor România

Bright Film

INTERVIU CU GABRIEL ACHIM

Reporter: Ce făceai pe 7 mai 1986?

Gabriel Achim: Nu am prea multe amintiri. Am prieteni care își amintesc perfect tot felul de detalii de acum 20 de ani, eu am dificultăți serioase în a-mi aminti ce s-a întâmplat acum două zile. Din fericire, unele amintiri mă lovesc pur și simplu independent de eforturile mele, inutile. Categoric, am văzut meciul acasă, la televizorul alb negru cu circuite integrate - Diamant - era prea târziu pentru școala de a doua zi (eram clasa a V-a) ca să fi mers în vizită. Cred că l-am văzut cu tata, ceilalți doi frați ai mei nu puneau mare preț pe meciurile de fotbal, fie ele de Cupa Campionilor Europeni. Singurele mele amintiri concrete sunt legate de şanţurile materialului de velură din care era făcut fotoliul din care am văzut meciul. Şi că undeva sub perna fotoliului era o găurică în material din care ciupeam, fără să mă vadă mama, buretele învechit.

Rep.: Te-ai gândit vreodată să integrezi meciul ăla într-un film sau a fost o idee care, pur și simplu, s-a potrivit în filmul ăsta despre protecția muncii?

G.A.: Cred că acum opt ani mi-ar fi fost mult mai ușor să-ți spun numerele câștigătoare la 6 din 49 decât să ghicesc că peste tot atâția ani o să fac filme de cinema, darămite să mă gândesc eu cum să fac filme cu Lăcătuș și Duckadam! Ideea cu Duckadam în film se leagă, în primul rând, de enormul entuziasm cu care intră personajele în film și, în al doilea rând, de legătura directă dintre perfomanța lui inegalabilă din finala de la Sevillia și povestea cu accidentul de la partida de vânătoare cu fiul cel mic al dictatorului Ceaușescu, care i-a întrerupt cariera sportivă imediat după marea finală. Ca o excelentă ilustrație a faptului că în România cu cât ești mai bun, cu atât ți se dă în cap mai cu sete. Nu știu dacă chestia asta e valabilă doar pentru țara noastră, dar aici am identificat cele mai numeroase exemple.

Rep.: Cine este, de fapt, Adalbert și de ce visează în 16 mm?

G.A.: Adalbert este personajul principal al filmului din film, un film de ficțiune despre protecția muncii (primul la nivel mondial), realizat chiar de către protagonistul filmului. Adalbert este un proaspăt absolvent al Liceului industrial, un tânăr și entuziast prelucrător prin așchiere. Și pentru că lucrează cu un mâner de pilă spart și nu își ascultă conștiința, visează urât noaptea, a la Buñuel - "Câinele andaluz".

Rep.: „Visul lui Adalbert" este filmat în Super VHS? Este o fiță cu aer vintage sau este vorba despre necesitatea introducerii spectatorului în atmosfera anilor '80?

G.A.: Am vrut să redăm cât mai realistic atmosfera acelor ani, dar cu o privire nostalgică - categoric nu după comunism, ci după anii copilăriei/adolescenței noastre. Cu toții ne aducem aminte cu o anumită afecțiune de casetele VHS pe care erau trase filmele cu Rocky. În același timp, filmul trebuia să fie și în cinema, la un standard înalt de calitate a imaginii. A fost o nebunie teribilă din partea noastră, multă fizică (optică) aplicată și, bineînțeles, am avut nevoie de un strungar super-experimentat care să ne facă la strung tot felul de inele pentru a prinde super-obiectivele de cinema pe niște camere VHS pe care nimeni, niciodată, nu și-a închipuit că se vor face filme de cinema.

Rep.: Împreună cu Cosmin Manolache ai scris și scenariul filmului. Cu excepția diapozitivelor despre protecția muncii găsite pe stradă, de unde v-ați mai inspirat?

G.A.:Din viețile noastre și din viețile altora. Exemplele pozitive întotdeauna de la noi.

Rep.: Este Iulică Ploscaru alter ego-ul tău? Te-a inspirat Sergiu Nicolaescu?

G.A.: În mare măsură, este vorba de simțul ridicolului, pe care trebuie să-l aibă orice om, cu atât mai mult un artist, care se expune unui anumit public. Sunt nenumărate exemple în cinematografia românească, mai vechi sau mai recente, în care acesta lipsește cu desăvârșire. Ce e mai grav este că autorii persistă, împotriva tuturor. Mi l-am închipuit pe Iulică Ploscaru ca pe un Ed Wood (considerat cel mai prost regizor din toate timpurile - Tim Burton a făcut un excelent film despre el), în varianta de regizor de întreprindere, dar a cărui lipsă de simț al ridicolului e salvat de o doză consistentă de entuziasm și inocență.

BIOGRAFIA REGIZORULUI

GABRIEL ACHIM

La început a fost ASE-ul. După care a renunțat să mai fie director de resurse umane pentru a face regie la UNATC. La sfîrșitul unuia dintre scurtmetrajele sale, Bric-Brac, el însuși spune, jucîndu-și propriul rol: Renunțăm! O să-l facem tot pe-ăla cu Revoluția! Și s-a ținut de cuvînt. Cu Visul lui Adalbert și-a făcut mîna pentru un nou film despre ultimele zile ale familiei Ceaușescu, în care Ceaușescu fuge la bulgari deghizat in Moș Crăciun :)

Filmografie (selectiv):

Bric Brac - scurt metraj (2008)

Saga - scurt metraj (2007)

The good should also have limits / Și binele trebuie să aibă margini - scurt metraj (2006)

BIOGRAFIILE ACTORILOR

Gabriel Spahiu

S-a născut în 1968 la București. În 1996 a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, clasa profesor Olga Tudorache și conferențiar Adrian Pintea. În prezent este actor independent și colaborează cu diferite teatre independente sau de stat din România.

În "Visul lui Adalbert" interpretează primul lui rol principal, cel al lui Iulică Ploscaru, un sub-inginer responsabil cu protecția muncii, care, în cele din urmă, rămâne fără o mână. În realitate, Gabriel Spahiu a avut parte de cel puțin un accident la locul de muncă: "Era să iau foc. Mă aflam la niște filmări, în Maroc, și am luat-o la fugă, arzând, din cauza marocanilor, care nu știu engleză. Trebuia să arunce cu niște cocktail-uri Molotov în mine când se spunea "Two". S-a aruncat la „One"."

Doru Ana

A absolvit I.A.T.C. în 1980 la Clasa Prof.univ. Olga Tudorache, Florin Zamfirescu. Ca actor de teatru a interpretat peste 50 de roluri, de la Bufonul Tocila din comedia "Cum vă place" de W. Shakespeare până la Stalin din drama "Stalin și Bufonul", de G. Aleende Activitatea teatrală s-a desfășurat pe scenele teatrelor Bulandra, Comedie, Național, Creangă, sau în teatrele din țară: Brașov, Sibiu, Ploiești. Este Conf. univ.dr. U.N.A.T.C- I.L.Caragiale. Pe marile ecrane s-a remarcat în "Moartea domnului Lăzărescu" (R: Cristi Puiu), „4,3,2" (R: Cristian Mungiu) sau „Nunta mută" (R: Horațiu Mălăele).

În lungmetrajul lui Gabriel Achim îl interpretează pe tovarășul Lefărdău, personaj despre care spune: „Faptul că este plasat în acea epocă, nu-l face nici mai bun, nici mai rău. Ca el am mai întâlnit sute de personaje. Își face datoria, este uman, dar încearcă și să se impună".

Ozana Oancea

A debutat în cinematografie la 40 de ani, în rolul Feliciei din filmul lui Răzvan Rădulescu, "Felicia, înainte de toate". Timp de zece ani a jucat, la Teatrul din Craiova, în piesele lui Silviu Purcărete, după care a intrat în echipa Festivalului Transilvania ca manager relații internaționale.

În "Visul lui Adalbert" o interpretează pe Lidia Spătaru, o femeie cu un ochi de sticlă. Cum s-a pregătit Ozana pentru rolul ăsta? S-o lăsăm pe ea să ne povestească: "Asta e foarte simplu... Cu certitudine e o tristețe pe care o porți în tine. Tehnic, în situația asta- ochi lipsă- închizi un ochi și încerci să îți continui activitățile diurne. Cu siguranță sunt afectate mișcările de cap, chiar toată jumătatea superioară a corpului. Poți să studiezi puțin cum privește o pasăre (o gaină).

Anca Androne

Și-a început studiile de actorie la București, în cadrul UNATC, și le-a completat ulterior printr-un curs de mișcare și arta actorului la Academia de Teatru din Berlin. A jucat în numeroase spectacole, de la teatru de tip experimental, până la Becket și Shakespeare. În prezent este actriță la teatrul Bulandra.

Anca Androne o interpretează pe Tatiana Ispir în "Visul lui Adalbert", despre care ne-a mărturisit: "Tatiana e o aspirantă la Școala Populară de Artă, secția Canto, și avea o promisiune, că o să fie văzută de Marius Țeicu. Era curtată asiduu de un marinar, care venea la ea din șase în șase luni din Constanța cu un Ford Taunus, cu porbagajul plin de Burda, Nekerman, Kent și jeanși italienești Fiorelli. Visa să meargă la un concert cu CC Catch și Sandra".

Adrian Văncică

S-a născut la două săptămâni după cutremurul din '77, iar cei şapte ani de acasă i-a făcut la ţară, pe lângă Tîrgovişte. Face parte din generaţia clasică, cu cheia de gât. De la şapte ani a devenit băiat de asfalt, când s-a mutat la Tîrgovişte, la părinți, ca să meargă la şcoală. Facultatea a făcut-o în Bucureşti.

În "Visul lui Adalbert" este Fildeș Croitoru, meșter al secției, care face niște cuțite cu mâner din plexiglass, cu femei dezbrăcate. "Fildeșică face biznis, clar. El a făcut cuțite la toți vecinii, la toți doctorii, la profesori. Șefilor le făcea din obligație, dar cu restul era biznis, clar. E posibil ca Fildeșică să fi fugit din țară chiar și așa, cu mâna aia tăiată", spune Adrian Văncică despre personajul său, care este și eroul cărții Unde îți vei petrece veșnicia (autori: Cosmin Manolache și Călin Torsan), în curs de apariție la editura Art.

DISTRIBUȚIE