Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:25 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Varianta finanțării sistemului de sănătate prin „taxa de solidaritate" este inacceptabila

ro

16 May, 2012 14:49 813 Marime text

Considerăm inacceptabilă propunerea fostului ministru al Sănătății, mdomnul Eugen Nicolaescu, de a se renunța la proiectul noii legi a sănătății și la sistemul asigurărilor sociale de sănătate. După aproape jumătate de an de negocieri, consultări și dezbateri pe tema legii Sănătății, timp în care nu s-au făcut auzite alte variante pentru reașezarea sistemului sanitar, domnul Nicolaescu, participant la crearea dezastrului în care se află sistemul sanitar în calitate de fost ministru al sănătății, a propus cu „o soluție" care vizează de fapt să scutească definitiv angajatorii de obligația plății contribuției la Sănătate: finanțarea sistemului sanitar printr-o taxă de solidaritate plătită doar de angajați și completarea necesarului de la bugetul de stat. Propunerea este total împotriva principiilor discutate și agreate de participanții la numeroasele dezbateri pe tema proiectului legii Sănătății, vădind mai curând un interes legat de împărțirea posturilor decât intenția de a așeza sistemul de sănătate. Aplicarea unei astfel de soluții ar lipsi bugetul asigurărilor de sănătate de cei 5,2% pe care angajatorii îi plătesc la ora actuală la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, zdruncinând astfel și mai mult punctul cel mai slab al actualului sistem: finanțarea.

Din această perspectivă, o astfel de inițiativă este condamnabilă, ea riscând să aibă un efect dezastruos asupra capacității de acordare a serviciilor medicale a unui sistem și așa mult slăbit de măsuri nepotrivite, unele adoptate de persoana care a lansat această propunere. Totodată, eliminarea sistemului contribuțiilor ar constituie o greșeală ce denotă indiferență față de actorii sociali, după ce, în aproape 6 luni de zile de discuții, toți participanții la consultări am reușit să convingem, pe cel care a devenit actualul ministru al Sănătății și, credem, opinia publică, de necesitatea
transparentizării modului în care sunt colectați banii pentru Sănătate, eventual chiar prin crearea unui circuit separat de colectare, și de importanța menținerii și îmbunătățirii sistemului contributiv, în cadrul căruia să fie vizată o creștere a încasărilor pentru sistemul sanitar. Suplimentar, a considera că finanțarea sistemului sanitar de la bugetul de stat constituie o soluție, în condițiile în care acest buget s-a hrănit efectiv din banii plătiți de cetățeni la bugetul de sănătate, practica deturnării oficiale de fonduri devenind politică de stat inclusiv pe vremea domnului Nicolaescu, dovedește fie o neînțelegere a
pericolelor la care ar fi expusă Sănătatea, fie dorința de a scuti cu orice preț angajatorii de la plata contribuției pentru Sănătate.

Înțelegem că din lupta electorală fac parte și strategiile de adunare a contribuitorilor pentru campanii, însă a convinge angajatorii să treacă de partea ta printr-o astfel de măsură care pune în pericol sănătate națiunii este total greșit. Mai mult decât atât, această variantă este de-a dreptul periculoasă pentru populație, în condițiile în care, în viziunea celui care a făcut-o publică, ea trebuie să fie completată de asigurările complementare de sănătate, riscându-se de fapt transferarea marii
majorități a costurilor cu serviciile medicale pe spinarea cetățenilor-pacienți. Altfel spus, dacă s-ar aplica o reducere a contribuțiilor la Sănătate atât de dramatică (de fapt eliminarea lor, dar asimilăm taxa de solidaritatea cu o contribuție), în condițiile unui buget de stat atât de diluat și disputat, singura măsură compensatorie ar constitui-o eliminarea a cât mai multe servicii medicale din pachetul de bază, cetățenii fiind practic nevoiți să se asigure
complementar pentru un număr foarte mare de servicii medicale, adică să suporte doar din propriile buzunare toate costurile.

Președinte,

Rotilă Viorel

Ti-a placut articolul?

Comentarii