Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:55 18 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

USL - Mulţumim celor care au protestat alături de noi, în toată țara. Cerem Jandarmeriei să asigure protecția corectă a oamenilor

ro

20 Jan, 2012 22:23 367 Marime text

Uniunea Social Liberală mulţumeşte zecilor de mii de simpatizanţi care au luat parte ieri, 19 ianuarie, la mitingurile organizate de opoziție din Bucureşti şi din toate orașele din ţară. Îi felicităm pe aceşti oameni pentru tot efortul depus în vederea participării la aceste evenimente.
Cei care au asistat sau au putut vedea şi citi relatări despre evenimentele organizate de către USL au putut constata, fără urmă de îndoială, caracterul civilizat şi corect al acestor manifestări.

De asemenea, au putut constata că aceste manifestări au fost organizate şi s-au desfăşurat cu deplina respectare a cadrului legal.
În ciuda acestui fapt, Jandarmeria Română a decis amendarea organizatorilor mitingului USL din Bucureşti. USL respectă această decizie, dar îşi rezervă dreptul de a analiza situaţia şi de a contesta în instanţă sancţiunea.
Mai important însă decât aceasta, facem apel la Jandarmeria Română să renunţe la abuzurile împotriva protestatarilor, la folosirea disproporționată a forței şi să îşi concentreze eforturile în a fi mai eficienţi în asigurarea ordinii publice şi a protejării celor care protestează paşnic.

20 ianuarie 2012
Uniunea Social Liberală

Ti-a placut articolul?

Comentarii