Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:33 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

TSD Constanţa cere guvernului Boc să pună capăt acestui flagel social, etnobotanicele !

ro

12 Dec, 2010 23:19 899 Marime text
Având în vedere efectele devastatoare ale cosumului de substanţe halucinogene şi de plante etnobotanice în rândul tinerilor, precum şi numărul din ce în ce mai mare al celor care ajung în spitale intoxicaţi sau decedează datorită consumului de substanţe inca legale , TSD Constanţa cere premierului Emil Boc să intervină urgent şi responsabil, prin pârghille executivului, pentru a pune capăt acestui flagel social.

În contextul în care există peste 200 de firme care comercializează aceste substanţe şi peste 400 de magazine deschise la nivel naţional, ne vedem obligaţi, noi tineri, să tragem un semnal de alarmă pentru ca acest guvern să devină mai responsabil în a lua măsuri în vederea schimbării cadrului legal ce permite în momentul de faţă comercializarea acestor substanţe atât de dăunătoare vieţii. La nivel de administraţie locală, din păcate, nu se poate face nimic pentru a stopa acest fenomen intr-un cadru legal solid.

În momentul de faţă România inregistreaza un număr de aproximativ 3000 de tineri consumatori, iar acest aspect trebuie să dea de gândit atât guvernului Boc,cât şi clasei politice, a declarat Preşedintele Organizaţiei Judeţene a TSD Constanţa, Radu Babuş.

La rândul său, Prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a TSD Constanţa, George Vişan, a ţinut să precizeze că, problema este de fapt la premierul Boc, care ţine cont de opinia domnişoarei Elena Băsescu, cea care în urmă cu aproximatix un an susţinea legalizarea acestor droguri uşoare. Clar trebuie intervenit rapid asupra legii 143/2000 , scoţând în afara legii comercializarea acestor plante nocive si a substanţelor cu efect halucinogen. Sunt câţiva urechişti care vor să-şi facă imagine locală, insistând, fără a cunoaşte, că municipalitatea nu are atribuţiuni în verificarea sau autorizarea activităţilor comerciale! O ordonanţă de urgenţă a guvernului PD-L poate rezolva rapid această situaţie şi nu o hotărâre a consiliului local !, a incheiat George Vişan.

Dacă va fi nevoie, tinerii sociali democraţi vor apela la toate formele de protest legale pentru a-i determina pe aceşti guvernanţi inconştienţi să ia măsuri prin care să se interzică magazinele de vise şi implicit consumul plantelor şi substanţelor cu efect halucinogen.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii